Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Două persoane arestate pentru suspiciune de abuz de fonduri europene

Foto: eppo.europa.eu

În urma investigațiilor desfășurate de Parchetul European privind posibile abuzuri și spălare de bani în cadrul a două proiecte de modernizare a căilor ferate bulgare, au fost arestate două persoane. Într-un comunicat de pe site-ul Parchetului se menționează că forțele de poliție și ale Agenției Naționale de Securitate  DANS au efectuat percheziții la 28 de adrese din Sofia, Burgas, Varna, Stara Zagora, Smolyan și Pazardzhik. Suspiciunile vizează direcționarea fondurilor europene, alocate de către Compania Națională de Infrastructură Feroviară, către companii fictive,  ulterior peste 2,5 milioane de euro fiind retrase în numerar de către persoane cu comportament infracțional.

Proiectele în cauză vizează reabilitarea liniilor feroviare dintre Sofia, Plovdiv și Burgas, pentru care au fost alocate peste 240 de milioane de euro din fonduri europene. Subcontractanții implicați sunt două companii private cu participare internațională.

Din partea bulgară, ministrul transporturilor, Georgi Gvozdev, a dispus ca BDZ - Compania Națională de Infrastructură Feroviară să coopereze în totalitate cu investigația privind abuzurile de fonduri europene. Printr-un comunicat către media, se menționează că Ministerul susține acțiunile Parchetului European, iar una dintre primele măsuri întreprinse de ministrul Gvozdev a fost revizuirea cheltuirii fondurilor publice în cadrul structurilor din cadrul autorității de transport. Un reprezentant al Companiei Naționale de Infrastructură Feroviară a declarat pentru BNR că nu au fost efectuate percheziții în birourile companiei, care cooperează cu autoritățile competente în cadrul verificărilor și afirmă că și-a îndeplinit obligațiile contractuale."




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria semnează un contract pentru explorarea petrolului și gazelor naturale în blocul Khan Tervel din Marea Neagră

Un contract de explorare și prospectare pentru petrol și gaze naturale în "Blocul 1-26 Khan Tervel", situat în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, se va semna astăzi în cadrul unei ceremonii oficiale la Sofia. Contractul va fi semnat..

publicat în 15.04.2025 la 08:45

Fitch confirmă ratingul Bulgariei la BBB; perspectivă pozitivă

Fitch Ratings a confirmat ratingul pe termen lung al Bulgariei (IDR - Issuer Default Rating) în valută străină la 'BBB', cu perspectivă pozitivă, informează BTA. “Ratingurile Bulgariei sunt susținute de bilanțurile sale externe și ale finanțelor..

publicat în 12.04.2025 la 10:00

Institutul Național de Securitate Socială: Venitul de asigurări sociale în Bulgaria este de 888,63 de euro

Institutul Național de Securitate Socială: Venitul de asigurări sociale în Bulgaria este de 888,63 de euro Venitul mediu de securitate socială în țară pentru luna februarie 2025 este de 888,63 de euro, a raportat Institutul Național de Securitate..

publicat în 11.04.2025 la 14:00