Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Guvernul va informa „Lukoil” cu privire la încheierea concesiunii pentru terminalul Roseneț

Foto: ЕПА/БГНЕС

Guvernul va informa „Lukoil” cu privire la încetarea contractului de concesiune a terminalului portuar „Roseneț” – parte a portului pentru transportul public de importanță națională Burgas, a anunțat serviciul de presă al Consiliului de Miniștri. Contractul de concesiune a fost încheiat printr-o modificare adusă Legii privind controlul aplicării măsurilor restrictive în lumina acțiunilor Rusiei care destabilizează situația din Ucraina.

Decizia cabinetului vine în urma declarației prim-ministrului Nikolay Denkov la BNR că retragerea concesiunii va fi amânată în cazul în care Curtea Constituțională va decide să examineze pe fond solicitarea președintelui Rumen Radev împotriva modificării legii.

Șeful statului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la încheierea grabnică a concesiunii pentruterminalul „Roseneț”, motivând că deciziile din domeniul energetic ar trebui să se bazeze pe necesitatea asigurării fiabilității și continuității furnizării de materii prime și garantarea prețurilor accesibile atât pentru cetățeni, cât și pentru industrie."




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Salariul mediu anual în Bulgaria a crescut în 2024 cu 13,9%, comparativ cu 2023

În 2024, salariul mediu brut anual în Bulgaria este de 27881 de leva (14255 de euro), potrivit datelor preliminare ale Institutului Național de Statistică.Comparativ cu 2023, aceasta marchează o creștere de 13,9%, sectorul public înregistrând o creștere..

publicat în 26.02.2025 la 17:00

Bulgaria își propune să devină lider regional în echilibrarea energiei electrice

Bulgaria intenționează să devină principalul centru de echilibrare a energiei electrice în Europa de Sud-Est, consolidând securitatea energetică și reducând costurile pentru întreaga regiune. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Zhecho Stankov,..

publicat în 26.02.2025 la 10:30

Companiile bulgare manifestă un interes crescut față de târgurile specializate din Germania

89% dintre investitorii germani în Bulgaria ar alege din nou Bulgaria pentru investițiile lor. Acest lucru este indicat de un studiu al Camerei de Comerț și Industrie germano-bulgare realizat în 2024. Germania continuă să fie un partener-cheie al..

publicat în 25.02.2025 la 14:45