Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

150 de cicliști din întreaga lume participă la cea de-a 10-a ediție a Danube Ultra

Foto: dunavultra.com

Startul celei de-a 10-a ediții aniversare a turului de ciclism Danube Ultra, care s-a impus ca un eveniment sportiv și turistic de top în Bulgaria, va fi dat pe 5 septembrie din orașul dunărean Vidin. Peste 150 de cicliști din întreaga lume, cu diferite niveluri de pregătire, vor lua parte la această inițiativă. Prof. Antoaneta Momcilova de la Universitatea din Ruse în vâsta de 80 de ani va fi cel mai bătrân participant.

Cei mai experimentați cicliști se vor alinia primii la start. Aceștia vor încerca să parcurgă distanța întregului traseu de 700 km în mai puțin de 48 de ore. În caz contrar, toți cei care în 10 zile vor reuși să ajungă cu succes la Durankulak, unde se află punctul final al traseului, vor primi un certificat special, aflăm de la Boris Begămov, creatorul proiectului Danube Ultra.


Ideea traseului de ciclism este de a promova bogățiile naturale, istorice și culturale de-a lungul Dunării bulgare - una dintre cele mai sărace și subdezvoltate regiuni din această parte a Europei. Și mai mult:

"În acest an, participanți din 7 țări iau parte la traseul de masă, care devine cea mai populară inițiativă pentru nordul Bulgariei, legată de un eveniment de turism sportiv de mai multe zile. Acest lucru se datorează faptului că traseul în sine traversează Bulgaria de la est la vest, adică întreaga noastră frontieră nordică, și trece prin 12 municipalități și 110 localități. Cauza promovării acestor locuri este cea care face ca acest eveniment să fie atât de important pentru regiunea Dunării și Dobrogei, inclusiv pentru Marea Neagră, unde se termină traseul. Aceștia, la rândul lor, vor împărtăși fotografii din locurile respective pe rețelele de socializare" - a explicat Boris Begămov pentru Radio Bulgaria.


Inițiativa are acum propria aplicație mobilă cu informații despre obiectivele turistice, logistică și aproape 300 de parteneri recomandați. Astfel, oricine își poate organiza propria plimbare în această regiune interesantă.

"Aplicația noastră mobilă "Danube Ultra" devine din ce în ce mai populară", spune Boris Begămov. Iar atunci când termină întregul traseu, ei pot solicita și primi certificatul".


Organizatorii se așteaptă ca ediția din acest an a Danube Ultra, împreună cu campania de promovare a regiunii care o însoțește, să aducă comunităților locale venituri de peste 250 de mii de BGN.

"Anul acesta am prezentat aventura ciclistă Danube Ultra Federației Europene de Ciclism, iar inițiativa noastră s-a numărat printre selecția specială de proiecte care vor fi prezentate la viitoarea conferință anuală EuroVelo & Cycling Tourism Conference din Izmir, Turcia. Acesta este cel mai mare forum de turism cu bicicleta din Europa. "Danube Ultra" se numără printre proiectele selectate pentru practici de succes în domeniul turismului cu bicicleta și al promovării destinațiilor mai puțin cunoscute", a explicat în încheiere Boris Begămov.


Fotografii: Danube Ultra




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria participă la Reuniunea Europeană pentru Suveranitate Digitală

La Berlin are loc astăzi o reuniune europeană la nivel înalt dedicată suveranității digitale, organizată de Germania și Franța. Pe 13 noiembrie 2025, Consiliul de Miniștri a aprobat aderarea Bulgariei la Declarația privind suveranitatea digitală..

publicat în 18.11.2025 la 09:30

Crăciunul este posibil încă din noiembrie – Sofia în lumini, târguri și atmosferă festivă

Anul acesta, Crăciunul a sosit la Sofia încă din noiembrie, cu aromă de vin fiert, scorțișoară și magie sărbătorească. Radio Bulgaria vă recomandă să vizitați câteva dintre cele mai frumoase locuri de Crăciun din capitală: Pentru cei mai nerăbdători..

publicat în 17.11.2025 la 09:45

Rumen Spețov este candidatul propus pentru funcția de administrator special al Lukoil Bulgaria

Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul economiei, Petar Dilov. „El îndeplinește toate cerințele legale”, a adăugat Dilov. Decizia a fost..

publicat în 14.11.2025 la 15:30