Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria sărbătorește 138 de ani de la Unire

Statuia lui Gavril Krastevich din Plovdiv
Foto: BGNES

Bulgaria sărbătorește 138 de ani de la Unire. La  6 septembrie 1885, după revoltele de la Panagyurishte și Chirpan din zilele precedente, trupele aflate sub comanda maiorului Danail Nikolaev au stabilit controlul asupra Plovdivului, realizând practic unirea Principatului Bulgariei și a Rumeliei de Est - scopul principal al Renaștereii bulgară în perioada de după eliberare.

Aniversarea Unirii va fi marcată prin diferite ceremonii în toată țara, centrul festivităților fiind orașul Plovdiv.

Ceremoniile  vor  începe în mod tradițional în Catedrală Sfintei Maicii Domnului, unde Mitropolitul Nicolae va sluji o rugăciune solemnă. Coroane și flori vor fi depuse  în fața plăcii memoriale a maiorului Raicho Nikolov.

 Expoziția muzeală permanentă dedicată Unirii, va fi deschisă până la ora 14, iar accesul va fi gratuit. Vizitatorii vor putea viziona și expoziția „Donația contează”.

Seara, membrii Comitetului „Rodoliubie (Iubire de patrie)” vor recrea în fața clubului militar o parte din evenimentele istorice - cucerirea hanului și arestarea guvernatorului general Gavril Krastevich. Se va citi și Proclamația Comitetului Secret Central Revoluționar Bulgar, prin care se anunță că guvernul Rumeliei a fost răsturnat și s-a proclamat Unirea  Bulgariei. Manifestările vor continua la Teatrul Antic, cu un concert festiv al Ansamblului Folcloric „Tracia” și al Orchestrei Gărzii Militare. 

Punctul culminant al festivităților va fi ceremonia militară cu focuri de artificii  în fața monumentului din Piața Unirii, în cadrul căreia președintele Rumen Radev va ține un discurs și pe care Radioul Național  îl va transmite în direct de la ora 20.30.

La Veliko Târnovo, Ziua Unirii va fi marcată de sunetul festiv al clopotelor din cetatea Tsarevets și din toate bisericile ortodoxe. Sărbătoarea va fi marcată cu o festivitate  în fața monumentului „Maika/ Mama Bulgaria” și un marș militar.

În Veliko Târnovo, unde Unirea a fost recunoscută pentru prima dată ca un act politic de către Prințul Alexandru I, ceremoniile  pentru cea de-a 138-a aniversare vor începe la ora 10:30 cu ridicarea drapelului național în fața Municipalității și un discurs festiv al Primarul Daniel Panov. Elevii de la Liceul de Științe și Matematică vor prezenta compoziția literară „Unirea dă putere”.

În fața monumentului „Maika Bulgaria” va avea loc o ceremonie religioasă și  se vor depune coroane cu un ritual militar. De asemenea, o slujbă va avea loc în fața monumentului generalului Veliko Târnovo Sava Mutkurov, unul dintre ideologii Unirii. Garda de onoare a Universității Naționale Militare Vasil Levski va defila într-un marș solemn, iar seara va fi difuzat spectacolul audio-vizual „Sunet și lumină”.

Editori - Kremena Daneva, Zdravka Maslyankova


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Șeful statului a acordat Radioului Național, Medalia de onoare a Președintelui

Șeful statului Rumen Radev a înmânat Medalia de onoare Radioului Național Bulgar (BNR) - directorului său general Milen Mitev, în timpul concertului de gală de la Opera și Baletul din Sofia.  Decretul a fost emis cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a..

publicat în 27.01.2025 la 12:00

Organizația rebelă Houthi a eliberat echipajul navei Galaxy Leader, inclusiv doi bulgari

Gruparea yemenită Houthis Ansar Allah a eliberat echipajul navei Galaxy Leader, sechestrată la sfârșitul anului 2023 în Marea Roșie, informează BNT. Căpitanul și secundul sunt cetățeni bulgari. Reuters raportează că echipajul se îndrepta spre Oman...

publicat în 23.01.2025 la 12:30
În fotografie (de la stânga la dreapta): amiralul Ercüment Tatlıoğlu - comandantul Marinei Turce, contraamiralul Kiril Mihailov - comandantul Marinei Bulgare, viceamiralul Mihai Panait - comandantul Marinei Române.

Grupul de luptă împotriva minelor din Marea Neagră va fi activat de două ori pe durata comandamentului bulgar

Sarcina principală a Grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră rămâne lupta împotriva minelor plutitoare din Marea Neagră și asigurarea unei navigații libere și sigure în partea sa vestică, a declarat contraamiralul Kiril Mihailov, comandantul..

publicat în 16.01.2025 la 12:30