Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Situația din Tsarevo se normalizează, se caută cauzele inundațiilor

Nikolay Denkov
Foto: EPA/BGNES

Situația din Tsarevo se normalizează treptat, în această dimineață am discutat cu oamenii din comitetul de criză de acolo, a declarat premierul Nikolay Denkov, care răspunde pe Facebook la întrebările cetățenilor și jurnaliștilor cu privire la activitatea trimestrială a cabinetului. 

Conform spuselor acestuia, electricitatea și apa sunt funcționale peste tot, dar există probleme cu apa potabilă și cu drumurile din zona inundată de pe coasta sudică a Mării Negre. 

"Treptat, cu ajutorul Ministerului de Interne, turiștii sunt mutați. Există încă blocaje din cauza podurilor și a trotuarelor distruse", a adăugat el. 

În zilele următoare vor fi identificate cele mai urgente reparații, iar fondurile pentru acestea vor fi deblocate imediat, a dat asigurări premierul. În plus, cetățenii ai căror proprietăți au fost avariate în urma inundațiilor, vor putea beneficia de asistență financiară din partea statului. 

Nikolay Denkov a mai spus că „se caută cauzele dezastrului, iar în acest scop se efectuează controale. Au apărut deja informații conform cărora procuratura s-a autosesizat - aceasta este sarcina sa, având în vedere că există victime. Mă aștept să vină cu concluzii", a subliniat premierul. El a descris reacția instituțiilor ca fiind fulgerătoare. /DC



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgarii vor călători în China fără vize

Republica Populară Chineză introduce un regim fără vize pentru călătorii în scop de afaceri, turism, vizită la rude sau prieteni, vizite oficiale sau tranzit care dețin pașapoarte bulgare obișnuite pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. Centrul de..

publicat în 28.11.2024 la 08:30

Bulgaria este la 3% distanță de a intra în programul Visa Waiver al SUA

Departamentul de Stat al SUA a publicat astăzi datele privind vizele de tip B refuzate pentru exercițiul financiar 2024. Pentru Bulgaria, acest procent este de 6,02%, ceea ce marchează o scădere semnificativă față de anul trecut, când a fost de 11,61%...

publicat în 27.11.2024 la 17:00

WWF Bulgaria atrage atenția asupra protecției urșilor

În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din campania „Abonează-te la natură” și urmărește povestea a șase urși salvați, Huba, Vihar, Goran,..

publicat în 27.11.2024 la 16:00