La 22 septembrie 1908, la trei decenii după Războiul ruso-turc din 1877-1878, Bulgaria și-a declarat independența față de Imperiul Otoman. Independența atât de mult dorită de bulgari nu a fost realizată imediat, deoarece Tratatul de la San Stefano (19 februarie 1878), care a pus capăt războiului și a trasat granițele teritoriilor etnice originale ale Bulgariei, era temporar.

Adevărata soartă a bulgarilor a fost decisă câteva luni mai târziu, la 13 iulie, la Berlin. Acolo, Marile Puteri au semnat un tratat care a fragmentat teritoriile locuite în cea mai mare parte de bulgari.

Principatul Bulgariei, vasal Turciei, a fost format în nordul Bulgariei, regiunea autonomă Rumelia de Est, la sud de Munții Balcani, iar mari părți din teritoriile populate de bulgari din Tracia și Macedonia au fost lăsate sub autoritatea directă a sultanului. Astfel, lupta pentru unificare națională și independență a devenit principalul obiectiv al tânărului stat bulgar în primele decenii de existență. Unificarea Principatului Bulgariei și a Rumeliei de Est la 6 septembrie 1885 a fost primul pas în această direcție. Următorul, și anume declararea independenței depline față de Imperiul Otoman, va trebui să aștepte până în 1908.

Atât pe plan internațional, cât și pe plan intern, Bulgaria era dezavantajată - încă dependentă din punct de vedere juridic de Înalta Poartă, aceasta suferea o serie de restricții. Deși liberă, rămâne singurul stat din Balcani care nu a obținut încă independența deplină. Încercări de proclamare au fost concepute de mai multe ori, dar abia în 1908 situația politică externă a fost potrivită pentru acest act important pentru viitorul țării noastre.

În Imperiul Otoman a izbucnit așa-numita Revoluție a Tinerilor Turci, asupra căreia atenția imperiului s-a concentrat în întregime. Atunci, Austria-Ungaria a decis să anexeze cele două foste provincii otomane Bosnia și Herțegovina, încălcând mai întâi Tratatul de la Berlin. În același timp, a izbucnit o grevă la Căile Ferate Orientale, o companie concesionară occidentală care funcționa și în teritoriile vasale ale Imperiului Otoman. Era o slăbiciune generală a regimului turc de atunci, iar tânăra diplomație bulgară nu a ratat ocazia de a profita de situație. Guvernul condus de Alexander Malinov l-a convins pe prințul bulgar Ferdinand să declare independența Bulgariei.

Vechea capitală, Târnovo, este aleasă ca loc de desfășurare a evenimentului solemn. Prințul, proclamat la 22 septembrie 1908 "țar al bulgarilor", a proclamat independența Bulgariei în Biserica Sfinții Patruzeci de Martiri cu un manifest, care a fost apoi citit poporului - în cetatea istorică Țareveț. Acest act a repudiat efectiv ultimele legături de vasalitate cu Imperiul Otoman.

În Fondul de Aur al Radioului Național Bulgar este păstrată o înregistrare a actorului din Veliko Târnovo Sava Dimitrov, care a imitat rolul lui Ferdinand pentru a citi manifestul de declarare a independenței:

"...Pentru a satisface nevoile statului și dorința poporului, eu, cu binecuvântarea Celui Preaînalt, proclam Bulgaria unită, la 6 septembrie 1885, un regat bulgar independent și, împreună cu poporul meu, cred profund că acest act al meu va găsi aprobarea Marilor Puteri și simpatia întregii lumi luminate. Trăiască o Bulgarie liberă și independentă! Trăiască poporul bulgar!", se arată în Manifest.

Independența Bulgariei, proclamată solemn la Târnovo, a fost sărbătorită în toată țara chiar în acea zi. Deosebit de semnificativă este sărbătoarea din orașul nostru de la Marea Neagră, Burgas, unde a fost interpretat pentru prima dată imnul de independență. Autorul este Gheorghi Shagunov - capelan al Regimentului 24 de Infanterie de la Marea Neagră. Cu toate acestea, imnul a rămas uitat timp de mulți ani. Găsit în arhivele compozitorului, acesta a fost readus la viață la începutul noului mileniu.

Recunoașterea independenței Bulgariei a fost un proces îndelungat pentru care au lucrat toate guvernele Bulgariei post-independență. După negocieri complexe, independența Bulgariei a fost recunoscută oficial de către Înalta Poartă la 6 aprilie 1909. Astfel, Bulgaria a devenit membră cu drepturi depline a celorlalte state și, la 30 de ani de la Eliberare, a reapărut pe harta Europei.

În istoria noastră recentă, 22 septembrie a fost declarată sărbătoare oficială printr-o decizie a Adunării Naționale din 10 septembrie 1998.