Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Premierul și președintele au făcut apel la sincronizare și consens în politica externă

Foto: BGNES

Bulgaria să fie membru activ al UE și NATO, și cu direcție în cadrul acestora. Intrarea în Schengen și în zona euro, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, au fost prezentate de ministrul de externe, Maria Gabriel, ca priorități ale diplomației bulgare înaintea conferinței anuale de la Sofia a ambasadorilor și consulilor bulgari. 

„Mai sunt multe de realizat cu SUA și Marea Britanie și ar trebui să ne uităm și spre Japonia, India și America Latină”, a spus Maria Gabriel, care a cerut proceduri clare în dezvoltarea carierei diplomaților și salarii decente pentru aceștia.

„Politica internă și cea externă trebuie să fie în deplină sincronizare pentru a avea succes”, a subliniat premierul Nikolay Denkov în discursul său.

„Scopul principal al politicii externe este securitatea națională și independența țării. Pentru a avea o politică externă eficientă, trebuie să avem obiective clare. Aceste priorități trebuie comunicate și apărate prin consens”, a declarat președintele Rumen Radev. /AI



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Atanas Zapryanov: Primele opt avioane F-16 sosesc în 2025

Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..

publicat în 15.11.2024 la 11:30

CE dă în judecată Bulgaria și România pentru directiva privind apele reziduale

Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..

publicat în 14.11.2024 la 17:00

Președintele Radev: Dezvoltarea Bulgariei ca stat democratic este responsabilitatea noastră a tuturor

Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA.  Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..

publicat în 14.11.2024 la 15:00