Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Grigor Dimitrov va juca în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Beijing

Foto: BTA

Cel mai bun jucător de tenis bulgar, Grigor Dimitrov, a obținut o victorie la turneul din seria ATP 500 de la Beijing, după ce l-a învins pe numărul patru mondial, Holger Rune - 6:3, 7:5. Tenismanul bulgar a jucat la un nivel foarte ridicat și nu i-a dat prea multe șanse mai tânărului său adversar, care era văzut pe locul trei în clasamentul turneului. 
Dimitrov s-a calificat în sferturile de finală ale competiției, iar azi, luni va întâlni un alt tenisman de top - Yannick Siner, care ocupă locul 6 în lume. 
Acesta a fost doar al doilea meci dintre Dimitrov și danezul de 20 de ani. În prima lor întâlnire, la Wimbledon, anul acesta, Rune a reușit să-l învingă. Victoria a fost a 34-a din cariera lui Dimitrov în fața unui jucător de tenis clasat în top 10. Doar în 2023, bulgarul s-a impus pentru a patra oară în fața unui jucător din top 10, cea mai bună realizare a sa din 2017 până acum. /AI



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Atleții din Kenya, cei mai rapizi la Maratonul Sofia 2024

Shedrak Kimayo și Harriet Chebore din Kenya au triumfat la Maratonul Sofia 2024 pe distanța clasică de 42,195 km. Kimayo a reușit să o depășească în 2 ore, 15 minute și 4 sutimi de secundă, iar Chebore - în 2 ore, 38 minute și 25 secunde. Cei mai rapizi..

publicat în 14.10.2024 la 10:30

Milioane de oameni au urmărit online trailerul noului film Gundi - Legenda Iubirii

Trailerul oficial al filmului Gundi - Legenda iubirii a provocat o adevărată senzație, transformându-se în cel mai mare succes din istoria cinematografiei bulgare. Videoclipul a fost vizionat până acum de milioane de persoane, demonstrând că există un..

publicat în 11.10.2024 la 14:45

Grigor Dimitrov a abandonat la Shanghai și nu îl va înfrunta pe Djokovic

Grigor Dimitrov a pierdut cu 3-6, 6-3, 4-6 în fața cehului Jakub Mensik, în vârstă de 19 ani, în semifinalele de la Shanghai. Meciul a durat două ore și cinci minute. Mensik îl va întâlni în sferturile de finală pe Novak Djokovic, care l-a învins pe..

publicat în 09.10.2024 la 17:45