Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Se depun eforturi pentru a evacua cetățeni bulgari din Gaza

Foto: EPA/BGNES

"Se fac eforturi pentru a-i scoate cât mai repede posibil pe cetățenii bulgari din Gaza", a declarat pentru BNR diplomatul Miroslav Zafirov, consilier politic al misiunii ONU în Israel. 

Anterior, Ministerul de Externe a declarat că 37 de cetățeni bulgari și membrii familiilor lor din Gaza au cerut asistență pentru evacuare. Zafirov a precizat că granița cu Egiptul este singura deschisă pentru părăsirea Fâșiei Gaza. "În acest moment există o concentrare uriașă de oameni acolo. 

Toate țările implicate în discuțiile /cu privire la evacuare/ sunt îngrijorate cu privire la măsura în care o astfel de operațiune ar putea garanta siguranța cetățenilor din țările europene, inclusiv a Bulgariei. Până când nu se rezolvă problema securității, nu ne putem asuma niciun risc", a declarat Zafirov.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ungaria îndeamnă UE să trimită polițiști de frontieră la granițele Bulgariei și Greciei

Ministrul adjunct de Interne al Ungariei, Bence Retvari, a declarat că abolirea frontierelor Schengen terestre ale Bulgariei și României este foarte importantă pentru președinția ungară a Consiliului UE. Dorim să ajungem la o decizie până la sfârșitul..

publicat în 05.07.2024 la 14:45

Potrivit președintelui, alegerile anticipate ar trebui să aibă loc după 15 septembrie

„August nu este cea mai bună lună pentru campanie și nici alegeri până la jumătatea lunii septembrie”, a declarat președintele Rumen Radev la ceremonia de decernare a premiilor Banca Anului.  "Sunt obligat să iau în considerare nu numai atribuirea..

publicat în 05.07.2024 la 09:00
Dimitar Glavcev

Premierul Glavcev: Bulgaria nu a fost presată să-și schimbe poziția cu privire la Macedonia de Nord

Poziția Bulgariei cu privire la Republica Macedonia de Nord rămâne neschimbată - Bulgaria insistă ca acordurile semnate să fie respectate, a declarat premierul interimar și ministrul Afacerilor Externe, Dimitar Glavcev, în cadrul unei audieri în..

publicat în 04.07.2024 la 16:15