La 3 kilometri sud de orașul de coastă Kavarna din Bulgaria se află o înălțime naturală impresionantă cunoscută sub numele de Capul Cirakman. Pentru al optulea sezon, arheologii studiază reperul natural care a devenit un simbol al litoralului Mării Negre din Kavarna.
Munca lor se concentrează acum într-un sector în care au fost descoperite de-a lungul anilor numeroase bunuri culturale mobile din epoca elenistică. Adâncimea mare la care se află stratul din epoca elenistică necesită studierea consecventă a tuturor straturilor ulterioare și chiar demontarea unora dintre clădiri, a declarat pentru BTA directorul Muzeului Istoric din Kavarna, Penko Gheorghiev.
În 2022, la Capul Cirakman, arheologii au descoperit spații antice târzii și gropi medievale târzii, al căror studiu continuă și în acest an. De asemenea, a fost descoperit un pithos (container de depozitare) de mari dimensiuni, precum și un număr mare de vase, dintre care unele sunt complet conservate.
Lucrările la fața locului aduc și un număr impresionant de descoperiri - săgeți, obiecte de uz casnic, fragmente de figurine de teracotă etc. O surpriză pentru cercetători este reprezentată de multitudinea de sigilii de amfore descoperite. Acestea din urmă sunt extrem de importante pentru știință, deoarece sunt foarte bine datate și permit o cronologie mai detaliată a sitului de la Capul Cirakman, explică directorul muzeului din Kavarna.
Căile Ferate Bulgare de Stat (BDZ) organizează o excursie de vacanță pentru pasionații de căi ferate. Un tren de Crăciun cu o locomotivă cu aburi și șase vagoane decorate festiv va circula pe 21 decembrie 2024 pe ruta Gorna Oreahovița - Pleven - Gorna..
Cultura vinicolă în Bulgaria este în plină expansiune. Tot mai multe locuri și evenimente atrag iubitorii de vin și cresc interesul pentru turismul vitivinicol. În 2024 cererea pentru degustări de vin a crescut semnificativ, iar rezervările pentru..
Un patinoar cu o suprafață de 400 de metri pătrați se deschide în Piața Troika din orașul de pe litoral Burgas, în această seară la ora 18.30. Organizatorii au prevăzut posibilitatea pentru cei care doresc să apeleze la serviciile unui instructor..
În timpul celei mai mari expoziții turistice pentru clienții finali din Europa - CMT Stuttgart, complexul arhitectural Muzeul Religiilor din Stara Zagora..
Din cauza sezonului de iarnă aglomerat și după incidentul tragic din stațiunea turcească Kartalkaya, au început controalele sporite privind siguranța la..