În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, vicepreședintele bulgar Iliana Iotova și președinta moldoveană Maia Sandu au vizitat Taraclia, unde împreună cu comunitatea bulgară au sărbătorit Ziua națională a Iluminișților și au inaugurat un nou monument în cinstea apostolului bulgar al libertății Vasil Levski. Inițiativa ridicării monumentului a fost luată de Asociația Bulgarilor din Întreaga Lume, iar fondurile au fost strânse din donații, a relatat din Moldova trimisul BNR, Mira Stefanova.
La Taraclia, Iotova și Sandu au inaugurat și Centrul Cultural pentru Tineret Vasil Levski. Bulgaria a alocat 137 de mii de leva pentru construcția acestuia. Centrul dispune de o sală de discuții, un auditoriu și o bibliotecă. Maia Sandu a declarat că regiunea Taraclia își va păstra integritatea administrativă, iar drepturile comunității noastre sunt garantate.
Formarea unei majorități este o sarcină destul de dificilă într-un parlament extrem de fragmentat. Mă bucur că parlamentul își începe lucrările pe fond, a declarat președintele Rumen Radev la începutul întâlnirii sale cu reprezentanții GERB/SDS la..
Procurorul general interimar Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA, la invitația Biroului Federal de Investigații (FBI), ca expresie a angajamentului lui Sarafov și a îndelungatei colaborări, încă de pe vremea când era director al..
Pe 10 decembrie, în conformitate cu Constituția, președintele Rumen Radev a început consultările cu grupurile parlamentare din cea de-a 51-a Adunare Națională înainte de a preda mandatul pentru formarea unui nou guvern. Astăzi, șeful statului se va..
Ministrul de externe Ivan Kondov participă la reuniunea ordinară a Consiliului Afaceri Externe al UE de la Bruxelles, informează BTA. Aceasta a fost prima..
Negocierile pentru formarea unui guvern între viitorul deținător al mandatului GERB-SDS și partidele parlamentare continuă.Astăzi, GERB-SDS s-a așezat la..
Primul mandat pentru formarea unui guvern va fi înmânat după Anul Nou, dacă această săptămână este folosită pentru discuții între formațiunile politice,..