Ministrul de externe Mariya Gabriel a făcut apel la reținere atunci când comentează șansele Bulgariei de a intra în Schengen după alegerile parlamentare din Olanda.
"Să lăsăm să se formeze un guvern, nu mă angajez la o dată Schengen", a declarat ea pentru BNT.
"Argumentele sunt politice, economice, există fapte clare. Cu siguranță, Bulgaria păzește frontiera externă a UE. Nu ne rugăm pentru nimic, Bulgaria își apără poziția și locul său", a explicat ministrul.
În ceea ce privește nava deturnată de houthii yemeniți cu căpitani bulgari la bord, Gabriel a declarat: "Din prima zi avem informații. În acest stadiu, singurul lucru pe care îl pot spune, pentru că în astfel de cazuri este important să păstrăm discreția, este că suntem în contact și în coordonarea necesară cu instituțiile relevante. Vom face tot posibilul pentru ca compatrioții noștri să se întoarcă în Bulgaria sănătoși".
Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..
Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA. Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Deputații nu reușesc să aleagă un președinte al Parlamentului la a cincea încercare Încă o încercare, deja a cincea, a deputaților de a alege un..
Traficul camioanelor pe autostrada Marița către punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo de la frontiera bulgaro-turcă s-a normalizat. "Începând..