Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Banca Națională și băncile comerciale lucrează pentru ca Bulgaria să fie pregătită pentru euro

Dimitar Radev, Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei
Foto: BGNES

De Ziua Bancherului, 6 decembrie, guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, i-a felicitat pe toți cei care lucrează în trezorerii. "Sectorul bancar continuă să se afle într-o stare foarte solidă și reprezintă un factor cheie pentru implementarea celor mai importante priorități pentru țară, inclusiv aderarea la zona euro", a declarat Radev pentru BGNES. 

Pentru guvernatorul BNB, gradul de adecvare a capitalului, lichiditatea și profitabilitatea băncilor din Bulgaria sunt peste media UE. 

Într-un interviu acordat cotidianului "24 de ore", acesta a declarat că, dacă nu ar fi avut certitudini în privința șanselor reale ale țării de a adera la zona euro, nu ar fi acceptat un al doilea mandat în fruntea BNB. 

"Stabilitatea levei depinde de stabilitatea monedei noastre de rezervă (euro). Ceea ce se va întâmpla este că moneda noastră de rezervă, euro, va deveni moneda națională", a subliniat Radev. Pentru el, "inflația continuă să fie o problemă" din cauza "nesincronizării bune între politica fiscală și cea monetară".



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Jecho Stankov

Jecho Stankov: Bulgaria dispune de suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil pentru aviație

Bulgaria are suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil de aviație, a declarat de la tribuna Adunării Naționale ministrul Energiei.Jecho Stankov, a transmis reporterul BNR Violeta Ashikova. Potrivit acestuia, patru companii vor fi afectate de..

publicat în 12.11.2025 la 13:15

Președintele Agenției de Rezervă de Stat și Stocuri de Război: Bulgaria dispune de cantități suficiente de combustibil

Bulgaria dispune de cantități suficiente de combustibil, iar rezervele pentru 90 de zile sunt asigurate în proporție de aproximativ 98%, a declarat Asen Asenov, președintele Agenției de Rezervă de Stat și Stocuri de Război, pentru bTV. Țara dispune de..

publicat în 11.11.2025 la 13:30

Experți și angajatori discută oportunitățile pentru migranți pe piața muncii din Bulgaria

O conferință cu tema „Perspective privind integrarea refugiaților și migranților pe piața muncii” va avea loc astăzi la Sofia. Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect al Primăriei Sofiei și va reuni la un loc experți de profil, instituții și..

publicat în 11.11.2025 la 10:30