Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Evoluțiile din Balcani

România va înființa un centru logistic pentru refacerea Ucrainei


În cadrul unei conferințe privind restaurarea Ucrainei și rolul strategic al României în stațiunea Sinaia, experți români și străini au discutat despre provocările restaurării Ucrainei, securitatea energetică și alimentară, libertatea de navigație și rolul pe care România îl poate juca în aceste domenii. În cadrul forumului, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că pe teritoriul României urmează să fie înființat un centru logistic pentru refacerea și asistența Ucrainei, relatează Radio România Internațional. Într-o alocuțiune video, premierul ucrainean Denys Shmyhal și-a exprimat convingerea că țara sa va adera în curând la UE.  El a mulțumit României pentru sprijinul umanitar și economic și a subliniat că 70% din grânele ucrainene sunt exportate în prezent pe teritoriul României.

Protestele împotriva bugetului de stat blochează traficul în centrul Atenei


Angajații din sectorul bugetar, din administrația publică și din sănătate, precum și studenții universitari din Grecia au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva bugetului pentru 2024 al guvernului Noua Democrație. Noul buget a fost întocmit "împotriva poporului", spun protestatarii și cer creșteri salariale reale, locuri de muncă garantate, diverse forme de ajutor financiar și mai mulți bani pentru sănătate și educație, relatează televiziunea națională elenă EPT și corespondentul BNR în Grecia, Katya Peeva. În timpul marșurilor de protest, traficul pe străzile centrale din Atena a fost blocat. Protestatarii au încercat să intre în clădirea Ministerului de Interne pentru a se întâlni personal cu ministrul și a-i înmâna cererile lor, dar poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva lor

Primul astronaut turc trimis în spațiu în ianuarie


9 ianuarie 2024 este data la care Turcia își va trimite primul astronaut pe Stația Spațială Internațională. Acest lucru a fost anunțat de ministrul turc al Industriei și Tehnologiei, Mehmet Fatih Kacır, citat de TRT-Haber. Numele viitorului astronaut este Alper Gezeravci și este pilot în cadrul Forțelor Aeriene Turce. Alături de el, un inginer de la compania turcă Roketsan, Tuva Atasever, s-a antrenat și el pentru misiune, dar alegerea a căzut pe Gezeravci. Cei doi bărbați au fost selectați din 36.000 de candidați. Ministrul a subliniat că misiunea este foarte importantă pentru prezentarea potențialului științific și tehnologic al Turciei. Se așteaptă să se desfășoare în spațiu 13 experimente științifice. În 2021, președintele Turciei, Recep Erdogan, a anunțat demararea unui program spațial național în valoare de 6 miliarde de dolari, care include pregătirea astronauților și trimiterea propriei rachete pe Lună.

Cipru subvenționează locuințele studențești din orașul vechi din Nicosia


Guvernul din Cipru subvenționează, sub formă de granturi în valoare de aproape 15 milioane de euro, locuințe studențești în partea istorică a capitalei Nicosia, transmite corespondentul BNR Branislava Bobanats. Finanțarea va fi acordată persoanelor fizice și juridice, proprietari sau chiriași ai unor proprietăți din partea veche a capitalei, pentru renovarea clădirilor lor și transformarea lor în cămine sau camere pentru studenți. Proiectul are ca scop reabilitarea socială și economică a zonei prin atragerea tinerilor și asigurarea de locuințe pentru aceștia la prețuri accesibile, precizează Ministerul de Interne. Subvenția va acoperi 75% din costurile de renovare a imobilelor. Suma totală de 15 milioane de euro a fost inclusă în planul național de redresare și reziliență.

Compilat de Miglena Ivanova

Fotografii: Facebook /Marcel Ciolacu, BGNES, Pixabay, axiomspace.com


Mai multe din categorie

Ivelin Mihailov

Fondatorul partidului Măreție, Ivelin Mihailov, spune că a fost amenințat de președintele grupului parlamentar al partidului, Nikolai Markov

"Cinci persoane din grupul parlamentar vor fi "sfâșiate" în timpul votului pentru un cabinet, dar, cel mai probabil, nu își vor da sprijinul" (pentru investirea guvernului Jeliazkov - nota traducătorului), a declarat pentru BNR Ivelin Mihailov, unul..

publicat în 02.07.2024 la 14:45
Dimitar Glavcev

Cabinetul interimar se pregătește să predea puterea și raportează cu privire la activitatea sa

Guvernul interimar și-a îndeplinit cu succes principala sarcină - organizarea de alegeri corecte și transparente pentru Adunarea Națională și pentru Parlamentul European. Toate activitățile au fost transparente și s-au desfășurat în termenele stabilite,..

publicat în 02.07.2024 la 13:15
Kiril Petkov

Nu se întrevede formarea guvernului

Cu puțin timp înainte de înmânarea mandatului de formare a guvernului, PP-DB a reconfirmat că refuză sprijinul. Pe Facebook, copreședintele PP-DB Kiril Petkov a subliniat că  din partea coaliției nu va exista sprijin pentru un guvern GERB-SDS, la care..

publicat în 02.07.2024 la 10:30