Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Pernik: expoziție de măști populare precede tradiționalele jocuri cu măști „Surva”

Expoziția "Arta măștilor" va fi prezentată în Sala Atrium a Administrației Regionale din Pernik. Vor fi expuse 12 măști, realizate de survakarii (colindătorii cu măști) din satul Gigintsi din Breznitsa și Vitanovtsi din comuna Pernik. 

Expoziția face parte din proiectul "Conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial", ai cărui parteneri sunt Asociația patrimoniului local din Pernik și Fundația Nishvil din Serbia. Expoziția va fi inaugurată azi, pe 10 ianuarie și va preceda festivalul folcloric "Surova", care va avea loc la Pernik în noaptea de 13-14 ianuarie. 

Pe lângă măști, expoziția include două costume tradiționale Survak, precum și zece colaje cu texte și fotografii, care prezintă tradiția jocurilor cu măști din Pernik, personajele ritualului și Festivalul Internațional al Jocurilor Mascate "Surva". 

Expoziția poate fi vizitată de cetățenii și oaspeții din Pernik până la sfârșitul lunii ianuarie, inclusiv în zilele festivalului internațional "Surva", care va avea loc între 26 și 28 ianuarie.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Biserica Ortodoxă Bulgară face apel la vigilență împotriva liderilor spirituali autoproclamați

Biserica Ortodoxă Bulgară a emis o declarație oficială privind ”propaganda păgână neo-hindusă cu elemente pseudo-creștine”. Episcopii Bisericii Ortodoxe Bulgare fac apel la o mai mare vigilență împotriva ”guruilor itineranți, a așa-zișilor ”învățători..

publicat în 07.08.2025 la 14:45

Singura biserică din lemn din Bulgaria își sărbătorește ziua

Biserica Schimbării la Față a Domnului din Boroveț, singura biserică din lemn din Bulgaria, și-a sărbătorit astăzi ziua. Liturghia a fost oficiată de episcopul Gerasim de Melnik. Printre oaspeții oficiali s-a numărat și președinta Adunării Naționale,..

publicat în 06.08.2025 la 17:45

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare susține propunerea Ministerului Educației de a introduce materia „Religii și virtuți” în școli

La ședința Comisiei pentru educație și știință din Parlament, Mitropolitul Gavriil de Lovech a prezentat poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, în care Biserica Ortodoxă Bulgară își exprimă sprijinul față de motivele Ministerului..

publicat în 30.07.2025 la 10:30