Echipele naționale de fotbal ale României și Bulgariei, se vor întâlni într-un meci amical, marți, 4 iunie. Întâlnirea este una de pregătire a naționalei noastre pentru participarea la turneul final al Campionatului European din Germania.
Meciul se va disputa pe stadionul Steaua din București, iar ora de începere, va fi anunțată ulterior.
Între cele două țări, până acum s-au disputat 33 de meciuri. Bulgaria a câștigat 9 dintre ele, 6 dispute s-au încheiat la egalitate, iar 18 au fost câștigate de români.
Bulgaria va găzdui primele trei etape ale cursei cicliste Giro d'Italia 2026, relatează Radsport aktuell, citat de BTA. Potrivit publicației germane, cea de-a 109-a ediție a Giro va începe în orașul bulgar Burgas, de pe coasta Mării Negre, în luna mai,..
Grigor Dimitrov revine pe teren după o absență de trei luni din cauza accidentării grave suferite la Wimbledon. El îl va înfrunta în această seară pe francezul Giovanni Mpetshi Perricard în prima rundă a turneului Masters de la Paris, cu un fond de..
Bulgaria are un nou campion european. Presiyan Genov a urmat pașii marilor nume din istoria boxului bulgar, cucerind titlul continental la categoria grea (+90 kg). Sub îndrumarea legendelor Petar Lesov și Mihail Takov, tânărul pugilist a obținut victoria..
Naționala de fotbal a Bulgariei a câștigat cu 2:1 împotriva Georgiei în ultimul meci din calificările mondiale, grupa „E”. Georgi Rusev a deschis scorul în..