Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Un bust-monument al lui Hristo Botev a fost dezvelit în satul moldovenesc Valea Perjei

Foto: BTA

Un bust-monument al poetului revoluționar Hristo Botev a fost dezvelit în satul moldovenesc Valea Perjei. Consulul bulgar la Taraclia Lyubomir Dimov a dat jos capacul monumentului în holul școlii din localitate, împreună cu președintele Asociației Bulgarilor de Pretutindeni, Mladen Stanev.

Ceremonia face parte din celebrarea celei de-a 50-a aniversări a liceului, care poartă numele poetului.


"Liceul teoretic "Hristo Botev" din satul Valea Perjei este singura instituție de învățământ din Republica Moldova care poartă numele acestui poet și revoluționar de geniu", a amintit directoarea școlii, Ana Kolceva. Iar în salutul său, ambasadoarea bulgară la Chișinău, Maia Dobreva, a urat liceului să-și îndeplinească cu succes în viitor rolul de centru educațional care păstrează identitatea și conștiința bulgară în rândul conaționalilor noștri din Moldova.

"La Taraclia, în Moldova, în Basarabia, noi am vorbit mereu despre faptul că aici este cealaltă Bulgarie - aici se respectă tradițiile, aici a fi numit bulgar este o mândrie, pentru că aici, în Bulgaria, acest cuvânt începe să-și piardă puțin câte puțin sensul", a spus unul dintre inițiatorii monumentului proaspăt dezvelit - Mladen Stanev.


La eveniment au participat liderii regiunii Taraclia, autorități locale, reprezentanți ai organizațiilor culturale, educaționale și sociale bulgare din Moldova și Bulgaria, elevi și profesori.

La Liceul Teoretic "Hristo Botev" din satul Valea Perjei învață 274 de copii, care sunt instruiți de 30 de profesori.


Fotografii: BTA, facebook/Liceul Teoretic "Hristo Botev" - satul Valea Perjei




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Utilizarea combustibililor solizi va fi interzisă în 9 regiuni din Sofia

Începând de anul viitor, utilizarea combustibililor solizi pentru încălzirea locuințelor în clădirile care fac parte din rețelele centrale de încălzire și de alimentare cu gaze va fi interzisă în nouă regiuni din Sofia, a anunțat viceprimarul orașului..

publicat în 25.11.2024 la 15:45

Persoanele fără adăpost din Ruse vor primi o masă caldă gratuită

Pentru al 13-lea an consecutiv, persoanele fără adăpost din orașul Ruse vor primi o masă caldă gratuită în timpul lunilor de iarnă. Bucătăria socială a Crucii Roșii Bulgare își deschide din nou porțile în cel mai mare oraș bulgăresc de pe malul Dunării...

publicat în 25.11.2024 la 14:15

Baza bulgară din Antarctica este deschisă pentru noul sezon polar

De ziua patronului său spiritual, Sf. kliment Ohridski, baza bulgară din Antarctica și-a deschis oficial porțile. Membrii expediției conduse de prof. Hristo Pimpyrev au pus cu succes piciorul pe țărmul înzăpezit al insulei Livingstone la ora 21:30...

publicat în 25.11.2024 la 13:30