Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

A fost lansat oficial heliportul din complexul Academiei de Medicină din Sofia

Foto: BTA

Un heliport pentru aterizarea ambulanțelor aeriene a fost deschis oficial la Spitalul Sfânta Ecaterina din Sofia. Acesta se află în apropierea celorlalte spitale din complexul Academiei de Medicină din Sofia. 

Ministrul Sănătății, Hristo Hinkov, a precizat că acesta este cel de-al doilea din cele trei heliporturi pentru ambulanțele aeriene din Sofia. 

Se preconizează că vor fi construite 26 de aerodromuri pentru spitale, a declarat prof. Hinkov exprimându-și speranța că, peste unul sau doi ani, vor exista heliporturi autorizate în principalele spitale regionale din țară. Acest lucru va asigura transportul rapid atât al pacienților, cât și al medicamentelor de urgență, al produselor sanguine, pentru a răspunde rapid în situații de donare de sânge.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cărți bulgărești donate Bibliotecii Congresului SUA

Directorul Agenției pentru Bulgarii de Pretutindeni, Raina Mangiucova, a donat gratuit cărți pentru fondul Departamentului bulgar din Biblioteca Congresului din SUA, a anunțat agenția. Donația include literatură de specialitate pentru comunitățile..

publicat în 30.01.2025 la 14:00

Nu există informații despre cetățeni bulgari răniți în accidentul aviatic din Washington

Nu există informații despre cetățeni bulgari răniți în accidentul aviatic din Washington Ambasada Bulgariei în SUA nu are informații despre prezența unor cetățeni bulgari la bordul avionului care s-a prăbușit la Washington în noaptea de 30 ianuarie..

publicat în 30.01.2025 la 13:15
Maria Drencheva

Programul EXPLORER păstrează talentele din domeniul informaticii și matematicii, în Bulgaria

Astăzi vor fi prezentate condițiile și termenele limită de înscriere pentru noua etapă a programului EXPLORER al Institutului de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie INSAIT din cadrul Universității din Sofia Sf. Kliment Ohridski. Scopul..

publicat în 30.01.2025 la 12:30