Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Disident rus: Este foarte important să scriem și să vorbim mai mult despre ceea ce se întâmplă în Rusia

Oameni depun flori în memoria lui Alexei Navalny la Memorialul victimelor represiunii politice din Sankt Petersburg, 18 februarie 2024.
Foto: AP/BTA

"Autoritățile ruse nu ar trebui să fie deosebit de încrezătoare. Ele mint tot timpul'', a declarat pentru BNR, din Lituania, Mika Golubovski, editor la site-ul opoziției ruse Mediazona. "În ceea ce privește circumstanțele specifice care au înconjurat moartea lui Alexei Navalny, cu toții am dori să le cunoaștem. Potrivit multora dintre noi, aceasta a fost o adevărată crimă. Până în prezent, cadavrul nu a fost predat familiei sale", a adăugat Golubovski.

"În Rusia, există proteste în marile orașe și în cele mai mici. Potrivit informațiilor noastre, poliția a reținut deja peste 400 de participanți. Împotriva acestor persoane sunt deja deschise dosare. Deocamdată, acestea sunt administrative. Cu toate acestea, cel mai probabil, în curând vor fi deschise dosare penale. Toți acești oameni care au ieșit să protesteze în Rusia sunt incredibil de curajoși", a declarat Golubovski. "Bulgaria este o țară europeană, cu valori europene, și este foarte important să scriem și să vorbim mai mult despre ceea ce se întâmplă în Rusia", a continuat disidentul.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ivan Kondov

Bulgaria sprijină pozițiile UE privind Ucraina și evenimentele din Siria

Ministrul de externe Ivan Kondov participă la reuniunea ordinară a Consiliului Afaceri Externe al UE de la Bruxelles, informează BTA. Aceasta a fost prima reuniune sub președinția noului Comisar european pentru politică externă și de securitate, Kaya..

publicat în 17.12.2024 la 12:30

Președintele oferă partidelor timp pentru discuții înainte de predarea mandatului

Primul mandat pentru formarea unui guvern va fi înmânat după Anul Nou, dacă această săptămână este folosită pentru discuții între formațiunile politice, reiese dintr-un briefing al președintelui Rumen Radev. El a subliniat că este evident că discuțiile..

publicat în 17.12.2024 la 11:45

GERB-SDS și DB au discutat despre posibilitățile unui guvern cu profil anti-corupție și pro-european

Coaliția GERB - SDS a început negocierile cu celelalte formațiuni parlamentare pentru alegerea unui guvern regulamentar, în cadrul celei de-a 51-a Adunări Naționale. Întâlnirile au loc înainte ca președintele Rumen Radev să înmâneze primul mandat..

publicat în 17.12.2024 la 09:30