După o întâlnire cu ambasadorii UE și SUA, vicepremierul și ministru de Externe, Mariya Gabriel, a declarat, în cadrul unui briefing la Ministerul de Externe, că nu va semna un așa-numit memorandum de guvernare cu Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB). În cuvintele singurului ministru nominalizat de GERB-SDS, documentul propus de actualii parteneri de guvernare încalcă Constituția și constituie o "desconsiderare totală a principiilor fundamentale ale democrației".
Vicepremierul a declarat că i-a informat pe ambasadorii țărilor UE și SUA despre această decizie și a subliniat că este împotriva ideii "că politica externă trebuie să fie condusă pe două voci". "Vreau să subliniez că pentru mine politica externă se bazează pe interesele și prioritățile naționale, iar Bulgaria ar trebui să vorbească pe o singură voce", a spus ea.
Potrivit acesteia, propunerea PP-DB implică faptul că țara ar trebui împărțită între cele două formațiuni guvernamentale și că autoritățile de reglementare, sistemul judiciar, serviciile și organismele de control ar trebui să fie împărțite, ceea ce ar putea duce la capturarea lor politică. Mariya Gabriel a descris documentul propus de PP-DB drept un ultimatum și o încercare de a schimba legile în funcție de interesele de partid.
"Este o tentativă de cămătărie politică, mascată în spatele unor aparente sloganuri de respect pentru principii", a mai arătat vicepremierul Mariya Gabriel. În cuvintele ei, acest lucru sabotează procesul de discuții și este o manifestare a orice altceva decât a dorinței de a continua guvernarea comună. În plus, modificările propuse în serviciile secrete coincid din punct de vedere calendaristic cu alegerile pentru Parlamentul European și nu există argumente dacă aceste modificări nu vor pune în pericol securitatea națională, a mai arătat Maria Gabriel.
Reamintim că Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată a propus ieri GERB - SDS un memorandum privind guvernarea, în care este scris că, dacă ajungerea la o înțelegere se dovedește imposibilă, partidele sunt de acord să organizeze alegeri parlamentare anticipate odată cu alegerile europene. Adâncirea dezacordurilor în cadrul coaliției de guvernare precede rotația preconizată a postului de prim-ministru în martie, asupra căreia PP-DB și GERB-SDS au convenit atunci când a fost format actualul consiliu ministerial.
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu viitoarele modificări legislative. El a adăugat că numele candidaților pentru funcția de manager special sau..
Adunarea Națională a adoptat astăzi, în prima și a doua lectură, amendamente legislative care extind competențele administratorului special al rafinăriei Lukoil. Textele au fost adoptate cu voturile formațiunilor parlamentare majoritare GERB-SDS, „DPS-Un..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat..