Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

La Varna vor fi instruiți "cadeți spațiali”

Foto: BTA

Urmează să fie înființată o Agenție Spațială, a declarat la Varna ministrul Inovării și Dezoltării, Milena Stoicheva. Ea speră că acest lucru se va întâmpla încă din 2024, iar în cadrul agenției vor fi atrase companii de top și instituții de învățământ. Stoicheva s-a numărat printre invitații la inaugurarea noului laborator de înaltă tehnologie spațială de la Universitatea Navală. 

Laboratorul marchează începutul noului program de inginerie și tehnologie spațială al școlii. Baza permite instruirea simultană a până la 50 de cadeți. Laboratorul este de ultimă generație în materie de tehnologie, a explicat Raicho Raichev, directorul companiei care a donat toate echipamentele. Pregătirea așa-numiților "cadeți spațiali" la Școala Navală va începe în octombrie, a declarat contraamiralul Kiril Mikhailov.

"Pentru Marina Militară acest lucru reprezintă un pas uriaș înainte. L-aș compara cu cuvintele lui Neil Armsotring despre pășirea pe Lună", a declarat contraamiralul.

"Sectorul spațial este esențial, deoarece este un motor al noilor tehnologii, al inovațiilor și al progreselor tehnologice. Apartenența Bulgariei la Agenția Spațială Europeană va oferi noi oportunități pentru companiile bulgare din acest domeniu", a rezumat ministrul Stoycheva.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cetățenii protestează în sprijinul Parcului Natural Blue Stones

Ecologiștii au protestat în fața Ministerului Mediului și Apelor împotriva planurilor de reducere a suprafeței Parcului Natural Pietrele Albastre și a creării de așezări.Potrivit ecologiștilor, dacă construcțiile din parc nu sunt oprite, populația a 50%..

publicat în 23.01.2025 la 17:00

Bulgaria este una dintre puținele țări din Europa în care țestoasele sălbatice încă prosperă

Pe măsură ce iarna amorțește sălbăticia, țestoasele hibernează în adăposturile lor, protejate de frig și de amenințările exterioare. Dar ce se întâmplă cu ele în această perioadă? Unde se simt mai în siguranță și când ne putem aștepta să se trezească?..

publicat în 23.01.2025 la 16:15
Punctaj mediu: 0 - foarte nemulțumit până la 10 - foarte mulțumit

Eurostat: Bulgarii sunt cei mai nefericiți cetățeni ai UE

Bulgaria ocupă ultimul loc în rândul statelor membre ale UE în ceea ce privește satisfacția vieții. Acest lucru este conform  datelor Eurostat pentru 2023 publicate astăzi . Cu un nivel mediu al indicatorului comunitar de 7,3 puncte din 10, Bulgaria..

publicat în 23.01.2025 la 14:45