Într-o seară de excelență muzicală, plină de emoție, România și Bulgaria și-au unit vocile într-un concert istoric al corurilor de copii ale Radiodifuziunii din cele două țări, două ansambluri de mare tradiție, adevărate școli de educație muzicală, cu o inestimabilă reputație națională și internațională.
Concertul a avut loc joi, 29.02, la Sala Radio, a fost unul de excepție și înaltă ținută artistică, încântând publicul din sală, care a ovaționat și aplaudat îndelung nu numai la sfârșitul concertului, ci și pe durata acestuia. Pentru că acesta este misiunea muzicii: să deschidă inimi si să unească culturi.
Mai ales în contextul în care concertul a avut loc cu câteva zile înainte de 3 Martie, Ziua Națională a Bulgariei, sărbătorită în București printr-o recepție oficială organizată de Ambasada Bulgariei în România, la care Corul de Copii al Radiodifuziunii Bulgare, a interpretat maiestuos imnul Bulgariei, României și imnul UE, Odă Bucuriei.
”Mă bucur și sunt recunoscător E.S. d-l Radko Vlaykov, ambasadorul Bulgariei în România, pentru invitație și pentru că am reușit să arătăm măiestria artiștilor corului de copii al Radioului Național Bulgar.” a declarat pentru Radio Bulgaria, Milen Mitev, Directorul general al Radioului Național din Bulgaria, prezent la București pentru cele două evenimente.
Puterea muzicii de a lega oameni și țări a fost subliniată și de Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio, care a declarat pentru Radio Bulgaria: ”Mi se pare minunat atunci când ansamblurile muzicale, de orice fel si de orice tip ar fi, fac misiuni diplomatice, (...), in sensul ca iată, pot apropia suflete din două țări, din două culturi destul de diferite, chiar dacă învecinate.”
Evenimentul a fost, astfel, nu doar o demonstrație de măiestrie artistică, ci și un pas important în consolidarea legăturilor culturale între cele două țări, mai ales că a avut loc în urma acordului de parteneriat între Radioul Național Bulgar și Radio România, încheiat la Sofia anul trecut, în 2023.
”În cadrul acestui bun parteneriat am reușit să organizăm și acest concert comun. De fapt, primul concert în străinătate al corului de copii al Radiodifuziunii Bulgare a fost exact în București, în îndepărtatul an 1963. Și iată, acum, copiii au posibilitatea pentru prima dată să cânte împreună pe scenă alături de prietenii lor români”, a mai declarat Milen Mitev.
Concertul comun de la Sala Radio
În prima parte a concertului, pe scenă a evoluat Corul de Copii Radio sub îndrumarea dirijorului Răzvan Rădos, și acompaniament la pian de Magdalena Faur.
Programul ansamblului român a impresionat nu numai prin repertoriul ales și talent extraordinar, ci și prin mișcarea scenografică dinamică.
„În această seară am arătat puțin din concertul tribal pe care îl pregătim, ca o avanpremieră cu lucrări de Karl Jenkins, Serge Folie, și alte câteva piese mai colorate, dar am cântat și muzică românească, maestrul Sabin Păuța, Ofrandă copiilor lumii, și desigur - deja este un hit în repertoriul nostru, Anton Zeman - Joc din Oaș”, a mai declarat Răzvan Rădos.
Cea de-a doua parte a concertului a fost susținut de corul de copii al Radiodifuziunii bulgare cu dirijor Venetsia Karamanova, asistat la pian de Siana Atanasova.
Programul ansamblului bulgar a întregit fantastic de bine călătoria muzicală în timp, spațiu și genuri muzicale, inițiată de corul din România, completând-o cu interpretări de compozitori bulgari, cu un aranjament coral al îndrăgitei melodii Bohemian Rapsody și inedite prelucrări după Schubert și Astor Piazzolla.
Trăire muzicală intensă la finalul concertului
Emoție incredibilă la final de concert, ropote de aplauze, public în picioare strigând „Bravo”.
Nimic însă nu prevedea momentul de mare trăire emoțională și artistică care urma să se întâmple în câteva secunde, după cele câteva cuvinte adresate celor prezenți de d-na dirijor Venetsia Karamanova.
”Suntem emoționați să fim din nou aici după 63 de ani. (aplauze intense). Ne bucurăm că am creat din nou, legătura cu corul de copii Radio România (aplauze crescute în intensitate).
Vă mulțumim pentru primirea călduroasă. Și, pentru că cel mai bun mod de a mulțumi este prin cântec, dorim să vă mulțumim și să vă felicităm printr-un cântec pe care, cu siguranță îl știe și Corul de Copii Radio România. Vă invit să îl cântăm împreună.”
Au urmat apoi aplauze furtunoase, strigăte de admirație și bucurie, pentru ca apoi să se aștearnă liniștea care a precedat interpretării într-o voce comună, de o mare sensibilitate și măiestrie, a binecunoscutei melodii-manifest pentru o lume mai bună, ”We are the world”.
”A fost o seară de excepție. Copii minunați ne-au bucurat în această seară. Profesioniști în tot ce fac. Am ascultat repertorii extrem de diverse, ambele coruri au avut prestații artistice excelente. (...)Au fost minute în șir de aplauze, în picioare. Toată lumea a fost fericită”, a declarat pentru Radio Bulgaria Noemi Vidu, de la Radio România.
„A fost fantastic. Sunt extrem de fericit și mândru că tinerii muzicanți ai corului de copii al Radioului Național au avut această oportunitate să susțină acest concert în afara țării.”, a declarat Milen Mitev, Directorul Radioului Național din Bulgaria, după concert.
„Am trăit o întâmplare fericită. (...)Pe scena, unde pentru prima dată corul de copii radio din Bulgaria a trecut granițele Bulgariei să-și arate arta. Era tânăr, avea numai trei ani. Acum sper c-am arătat maturitate. Asta ne obligă, ne emoționează și suntem fericiți. De aceea la sfârșit am chemat, fără nicio repetiție, corul copiilor din România. Eram sigură că putem cânta împreună. Și am reușit.”
Acesta a fost mesajul de final al d-nei Venetsia Karamanova, prin care ne-a demonstrat că într-o lume marcată de schimbări rapide și provocări complexe, puterea unității și a colaborării poate depăși orice obstacol.
Foto: Radio România/ Iulia Bahovski
Traficul pe Podul Prieteniei de pe Giurgiu a fost restabilit temporar în ambele sensuri în secțiunea bulgară începând de astăzi. Având în vedere creșterea preconizată a traficului prin punctul de trecere a frontierei în timpul sărbătorilor de Crăciun și..
În cadrul ședinței sale de astăzi, guvernul bulgar a adoptat o decizie de introducere temporară a controlului la frontiera internă româno-bulgară, precum și de suspendare a funcționării punctelor de control la frontierele interne româno-bulgară și..
Consiliul Uniunii Europene a decis ca controalele la frontierele terestre Schengen ale Bulgariei și României să fie eliminate de la 1 ianuarie, a anunțat președinția ungară a Consiliului UE. În 2024, au fost eliminate și controalele la frontierele..