Guvernul bulgar va aproba și va prezenta Adunării Naționale proiectele de lege referitoare la bugetul de stat pentru 2026, în versiunea coordonată cu partidele politice care îl susțin. Această decizie a fost luată după ce cele patru organizații patronale..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a dat asigurări că Bulgaria va primi o derogare de la sancțiunile SUA împotriva petrolului și gazelor rusești, a raportat reportera BNR Violeta Ashikova. „Pot garanta bulgarilor că Bulgaria va primi o derogare. SUA sunt..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care privesc competențele administratorului special al „Lukoil”. Parlamentul a adoptat o lege care..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat..
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții..