Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Maria Gabriel își retrage din Parlament, candidatura pentru funcția de premier

Maria Gabriel
Foto: BTA

Nominalizată de formațiunea GERB pentru funcția de prim-ministru, Maria Gabriel a anunțat duminică, la un briefing, că-și retrage  candidatura pentru funcția de prim-ministru, iar luni, 25 martie, va depune în Parlament o declarație de retragere a mandatului. 

Conform declarației lui Gabriel, GERB nu va participa la negocierile pentru un cabinet nici cu al doilea, nici cu al treilea mandat și merge la alegeri anticipate. Ea a motivat decizia partidului prin faptul că în procesul de negociere cu partenerii din coaliție - PP-DB, formațiunea GERB a făcut multe concesii, iar în schimb a primit noi cereri, astfel că partidul său a luat decizia de a pune capăt procesului de negociere pentru un guvern de rotație.

După ce cea mai mare formațiune parlamentară GERB-DSS a refuză mandatul de formare a unui cabinet, refuzul trebuie să fie susținut de parlament. Apoi, conform procedurii, președintele trebuie să predea mandatul celei de-a doua forțe parlamentare - PP-DB, care va avea la dispoziție șapte zile pentru a-l îndeplini. Dacă nu reușește, președintele decide cărui al treilea grup parlamentar îi va înmâna cel de-al treilea și ultimul mandat. Dacă nu reușește, președintele emite un decret de convocare a alegerilor parlamentare anticipate.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Atanas Zapryanov: Primele opt avioane F-16 sosesc în 2025

Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..

publicat în 15.11.2024 la 11:30

CE dă în judecată Bulgaria și România pentru directiva privind apele reziduale

Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..

publicat în 14.11.2024 la 17:00

Președintele Radev: Dezvoltarea Bulgariei ca stat democratic este responsabilitatea noastră a tuturor

Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA.  Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..

publicat în 14.11.2024 la 15:00