Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Dimitrov a pierdut finala de la Miami, dar urcă pe locul 9 în tenisul mondial

Grigor Dimitrov la festivitatea de premiere în Miami
Foto: BTA

Cel mai titrat jucător de tenis bulgar, Grigor Dimitrov, a pierdut în finala turneului Masters 1000 de la Miami, Florida. După 73 de minute de joc, bulgarul aflat pe locul 11 în clasament a pierdut în fața italianului Jannick Sinner, pe Hard Rock Stadium, cu 3:6, 1:6. Grigor, în vârstă de 32 de ani, nu a reușit astfel să obțină al zecelea său titlu, la cea de-a 20-a prezență în finala ATP, în timp ce adversarul său, în vârstă de 22 de ani, a ridicat al 13-lea trofeu în 16 meciuri disputate în finală.

"Felicitări lui Jannick, nu este ușor să se joace împotriva ta. Astăzi nu aveam cum să rezist. Dar în cele din urmă m-am descurcat bine la Miami și mă bucur de acest moment. Chiar dacă nu sunt un învingător, mă simt ca unul datorită susținerii spectatorilor. Mulțumesc echipei mele", a declarat Dimitrov la ceremonia de premiere. Cu cele 650 de puncte obținute, Grigor urcă pe locul nouă în clasamentul mondial.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Neviana Vladinova: Competiția va fi orientativă pentru ceea ce se va întâmpla la Jocurile Olimpice de la Paris

Sofia devine din nou capitala gimnasticii ritmice mondiale, unde elita acestui sport va zugrăvi tabloul general al emoțiilor și aspirațiilor cu doar câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Între 12 și 14 aprilie, la Arena Sofia, 57 de..

publicat în 11.04.2024 la 16:15

A doua înfrângere pentru Nurgul Salimova la turneul Challengers

Nurgul Salimova a pierdut în fața Alexandrei Goryachkina la turneul World Chess Challengers de la Toronto. Partida a fost asemănătoarei întâlnirii dintre cele două de la finala Cupei Mondiale din august anul trecut, pe care rusoaica aflată pe locul trei..

publicat în 11.04.2024 la 12:30

Legende ale sportului bulgar în vizită la Parlamentul European

Câștigătorul Balonului de Aur din 1994 Hristo Stoichkov, cea mai de succes sportivă din toate timpurile Maria Grozdeva (tir), singura campioană olimpică la înot Tanya Bogomilova-Dangalakova, legenda gimnasticii Yordan Yovchev, fosta campioană mondială la..

publicat în 11.04.2024 la 09:30