District Heating Sofia a propus o reducere cu 30% a prețului la apă caldă și încălzire centrală începând cu luna iulie a acestui an, într-o solicitare adresată Comisiei de Reglementare a Energiei și Apei. Compania de termoficare oferă un preț de 97,78 BGN/MWh (50 EUR), subliniind că acesta este al doilea an consecutiv în care propune o reducere de preț.
Propunerea ține cont de scăderea prețurilor de schimb ale gazelor naturale și ale emisiilor de carbon, precum și de dinamica socio-economică din țară. De asemenea, aceasta ia în considerare faptul că prețul gazelor naturale în această perioadă de reglementare a fost mai mic decât prețul căldurii stabilit de Comisia de Reglementare a Energiei și Apei (KEVR).
Decizia Comisiei de Reglementare a Energiei și Apei privind prețul încălzirii și al apei calde este așteptată până cel târziu la 30 iunie.
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un..
Partidul „Da, Bulgaria” (parte a „Bulgaria Democratică”) a definit bugetul pentru anul 2026 drept un „tsunami economic”. Deputatul Ivailo Mircev a afirmat cu fermitate că partidul se va opune proiectului atunci când acesta va fi supus dezbaterii în..
Bulgaria se bazează pe eforturile consulilor onorifici din întreaga lume prezenți în Bulgaria pentru a contribui la stabilirea de noi parteneriate în domeniile economiei, comerțului, inovării, educației și turismului. Bulgaria poate deveni mai vizibilă..
Partidul „Da, Bulgaria” (parte a „Bulgaria Democratică”) a definit bugetul pentru anul 2026 drept un „tsunami economic”. Deputatul Ivailo Mircev a afirmat..
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse..