''Sunt pregătit pentru un dialog cu președintele în orice moment, așa cum am făcut-o și până acum'', a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev în legătură cu modificările propuse în componența cabinetului interimar. ''Responsabilitatea pentru miniștrii pe care îi propun este în întregime a mea. Dacă există și alte puncte de vedere pe această temă, cel care va zădărnici miniștrii propuși își va asuma responsabilitatea. După cum vedeți, toată lumea încearcă să se eschiveze de responsabilitate. Eu mi-am asumat responsabilitatea prin asumarea acestei funcții'', a declarat Dimitar Glavcev jurnaliștilor la Bruxelles, unde participă la summitul de două zile al Consiliului European.
El a refuzat să comenteze cu privire la insistențele președintelui Rumen Radev de a nu exista un vicelider de partid în componența cabinetului propus.
''Îl voi invita pe premierul interimar Dimitar Glavcev la o întâlnire vineri pentru a discuta propunerea sa'', a declarat miercuri președintele Radev. Șeful statului nu a precizat dacă va semna decretele de înlocuire a ministrului de externe și a ministrului agriculturii.
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a emis un decret prin care a numit-o pe ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Maria Anghelieva, ambasador al Bulgariei în Ungaria. Decretul a fost promulgat marți în Monitorul Oficial, a raportat BTA. Maria..
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu viitoarele modificări legislative. El a adăugat că numele candidaților pentru funcția de manager special sau..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care..
„Justificările guvernanților, potrivit cărora așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor adoptate de ei, la Legea privind reglementarea..
Președintele Rumen Radev a impus veto asupra modificărilor legislative referitoare la numirea unui administrator comercial special la rafinăria Lukoil din..