În majoritatea municipalităților din Bulgaria, localnicii preferă să lucreze „pentru stat” – în administrație, în sistemul de învățământ sau în poliție, reiese dintr-un studiu realizat de Institutul pentru Economie de Piață, conform căruia în 46 de..
Piața muncii din Bulgaria continuă să fie stabilă, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru luna septembrie 2025. Rata șomajului înregistrat s-a menținut la un nivel scăzut de 5,06%, față de 5,2% în luna..
Ministerul Inovațiilor și Creșterii este gazda unei discuții dedicate temei „Zona euro – parte a drumului către transformarea economică”. Potrivit comunicatului de presă al instituției, forumul va fi deschis miercuri, la ora 16:00, de către vicepremierul..
Ministerul Inovațiilor și Creșterii a prezentat prima hartă interactivă a investițiilor din Bulgaria. Scopul platformei este să ofere investitorilor bulgari..
Creșterea economiei bulgare s-a accelerat în al doilea trimestru al anului 2025, înregistrând un avans de 3,5% față de aceeași perioadă a anului precedent,..
Furnizorul bulgar de gaze naturale deținut de stat, Bulgargaz, a propus ca prețul gazelor naturale pentru luna noiembrie să crească cu aproximativ 8%,..