Jocuri în care personajul principal este oul nu sunt probabil foarte multe. În Germania, de exemplu, de Paște, familiile vizitează biserica, iar apoi copiii caută ouă în grădină, ascunse de iepurașul de Paște - un simbol al fertilității. Dacă vom căuta informații, însă, vom găsi o tradiție mai puțin populară, păstrată pe teritoriul Basarabiei de astăzi, unde trăiesc mulți etnici bulgari.
"Toate ouăle sunt așezate pe o linie - câte unul de fiecare participant. Apoi, cu o minge de tenis, participantul încearcă să împingă un ou în afara cadrului în care sunt închise. Fiecare ou care iese afară este un trofeu pentru cel care l-a lovit. Jocul se desfășura în stradă, iar pentru fiecare ou se făcea un pat de nisip și pământ, în care acesta putea sta drept", ne-a povestit etnograful din Moldova Galina Manolova.
"Când am scris despre acest joc, eram sigură că încă mai există, și care a fost surpriza mea când am aflat că jocul s-a pierdut complet! Am constatat că era cunoscut nu doar în satul meu natal Cairaclia, ci și în satele din jur, în special în cele bulgărești", clarifică Galina Manolova. "Am căutat materiale pentru a vedea dacă nu cumva este un împrumut moldovenesc, ucrainean sau rusesc, dar acest joc este observat doar la bulgari".
Ministrul de Finanțe al Bulgariei, Temenujka Petkova, a declarat că cifra de afaceri a marilor lanțuri de magazine din Bulgaria a scăzut cu 28,8% în ziua boicotului față de ziua precedentă, informează BTA Temenujka Petkova a luat parte la reuniunea..
Comisia pentru Protecția Concurenței a solicitat informații de la producătorii și comercianții cu amănuntul de bunuri de larg consum pentru a determina metodele de stabilire a prețurilor, condițiile de livrare și factorii care influențează modificarea..
Agenția Națională a Vămilor a confiscat 100 de gecko leopard și 243 de tarantule în cadrul unei operațiuni Interpol Agenția Națională a Vămilor a confiscat 100 de geckos leopard și 243 de tarantule în cadrul operațiunii Thunder 2024, coordonată de..
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de..
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au..
Un cetățean bulgar rănit rămâne printre ostaticii Hamas din Gaza Diplomația bulgară, fără a se da în spectacol, își folosește influența pentru..