Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Provocările cu care se confruntă introducerea monedei euro în Bulgaria, dezbătute de experți

Foto: consulsinbulgaria.com

O conferință internațională intitulată „Bulgaria în zona euro, când?”, dedicată temei principale a aderării Bulgariei la zona euro, perspectivelor și reformelor necesare pentru ca acest lucru să se întâmple, are loc astăzi, 14 mai, la Sofia. 

Organizatorii acesteia sunt Asociația Consulilor Onorifici din Bulgaria, Asociația CFA (Chartered Financial Analyst) din Bulgaria și Asociația Băncilor din Bulgaria. Se vor purta discuții legate de provocările și perspectivele Bulgariei în ceea ce privește introducerea monedei euro, precum și subiecte economice, financiare, politice și de afaceri legate de aderarea Bulgariei la zona euro. 

Se vor analiza, de asemenea, modelele de succes ale țărilor europene care au adoptat deja euro ca monedă națională. Printre participanți se numără Wolfgang Schüssel, fost cancelar al Austriei, Joseph Muscat, fost prim-ministru al Maltei și deputat european, Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, și alții.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Peste 6 milioane de tone de recoltă de grâu așteptate în 2024, exportate în peste 30 de țări

Astăzi, în satul Zlatitrap, regiunea Plovdiv, s-a lansat campania de recoltare de grâu, în cadrul inițiativei „Pâinea păcii”. Campania reunește 12 țări din Europa Centrală și de Est. În cadrul ceremoniei, ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, a..

publicat în 11.06.2024 la 17:00

Mediul de afaceri discută opțiunile pentru importul de lucrători din străinătate

Reprezentanții mediului de afaceri se reunesc astăzi la o întâlnire organizată de Camera de Comerț și Industrie din Bulgaria, unde vor fi propuse soluții pentru importul de lucrători din străinătate. Vor fi împărtășite experiențe în procesul de recrutare..

publicat în 11.06.2024 la 13:30

Statul bulgar a creat o datorie de încă 200 de milioane de euro

În timp ce Bulgaria și Europa numărau buletinele de vot după alegerile parlamentare, m inisterul de Finanțe a vândut pe 10 iunie o datorie de stat în valoare de 400 de milioane BGN, adică aproape 200 de milioane de euro.  S-a anunțat că vor fi..

publicat în 11.06.2024 la 11:30