Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Președintele îndeamnă mediul de afaceri să susțină cultura și unitatea națiunii

Foto: BTA

Este o sarcină importantă a statului să susțină cultura, să ofere condiții pentru ca artiștii să creeze artă cu ajutorul inițiativei private, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei serate de gală „Orizonturi”, organizată de Revista Manager.

Forumul se află sub patronajul președintelui și este dedicat interacțiunii dintre factorii culturali și cei de afaceri. „Dintr-o criză ieșim cu o direcție clară și cu unitate a națiunii. De aceea, este necesar ca oamenii să împărtășească valori spirituale durabile și adânc înrădăcinate, iar acesta este rolul principal al culturii", a declarat Radev. 

„Bulgaria a ocupat un loc de frunte în Europa în ceea ce privește dezvoltarea culturală și spirituală cu mult timp înainte de a exista multe dintre țările de astăzi în Europa... a integrat în codul cultural al Europei - alfabetul bulgar, literatura și cultul slav și bogomilismul”, a subliniat președintele. 

La ediția din acest an a forumului, un invitat special a fost scriitorul, profesorul universitar și jurnalistul portughez José Rodríguez dos Santos, care a ținut un discurs în fața publicului cu tema „Cum a creat Spinoza Occidentul”.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria va investi peste 2,3 miliarde de dolari în apărare până la sfârșitul anului 2024

Bulgaria va investi 2,18% din PIB-ul său în apărare în acest an, potrivit unor documente publicate de NATO înainte de summitul din iulie 2024 de la Washington.  Cheltuielile de apărare ale țării în 2024 ar urma să se ridice la 2,325 miliarde de dolari,..

publicat în 18.06.2024 la 12:30

Polițiștii bulgari vor întări securitatea la Jocurile Olimpice de la Paris

Ofițeri de poliție bulgari vor merge în Franța pentru a ajuta poliția franceză să garanteze securitatea în timpul Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară din iulie și august 2024.  În timpul pregătirilor pentru acest eveniment sportiv de mare..

publicat în 17.06.2024 la 17:00

Sesiunea inaugurală a noii Adunări Naționale va avea loc pe 19 iunie 2024

Președintele Rumen Radev a emis un decret și convoacă prima ședință a celei de-a 50-a Adunări Naționale pe 19 iunie 2024, la ora 9.00, a anunțat biroul de presă al șefului statului. Deputații nou aleși vor depune jurământul și vor trebui să aleagă un..

publicat în 17.06.2024 la 14:45