Noul Parlament European, format din 720 de membri, va avea 17 eurodeputați bulgari. Potrivit primelor previziuni de la ora 20.00 din exit-poll-ul agenției de sondare „Gallup International”, partener al BNR în reflectarea alegerilor europene din 9 iunie, 6 forțe politice bulgare vor fi reprezentate în noul Parlament European.
Prezența la vot pentru Parlamentul European este de 29,8%. 3,1% au votat „nu susțin pe nimeni”.
Cetățenii bulgari aflați în țară și compatrioții noștri din străinătate care îndeplinesc condiția de rezidență pe teritoriul UE au drept de vot pentru alegerile europene. Bulgarii care locuiesc în alt stat membru nu au dreptul de a vota la alegerile europarlamentare în ambele țări și trebuie să aleagă una dintre ele.
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..