Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președinta Macedoniei de Nord anunță că s-a întâlnit cu prim-ministrul Bulgariei

Foto: FB/Gordana Siljanovska Davkova

Noua președintă aleasă a Macedoniei de Nord, Gordana Siljanovska-Davkova, a anunțat pe Facebook că a avut o întâlnire cu premierul bulgar Dimitar Glavcev, relatează BGNES. "În timpul summitului internațional pentru pace din Elveția, am avut întâlniri pentru a-i cunoaște pe prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și pe premierul bulgar Dimitar Glavcev. Aștept cu nerăbdare să mă angajez în discuții productive cu ei în beneficiul țărilor noastre și al regiunii. Trebuie să cooperăm și să îmbunătățim relațiile de bună vecinătate", a scris Siljanovska și a publicat o fotografie cu strângerea de mână cu Dimitar Glavcev și premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

La mai bine de 2 ani de la invazia Rusiei în Ucraina, lideri și înalți oficiali din peste 90 de țări și organizații internaționale s-au întâlnit în stațiunea montană elvețiană Bürgenstock pentru un summit de două zile dedicat rezolvării celui mai mare conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria nu are o politică unitară în materie de refugiați, afirmă vicepreședinta Iotova

Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..

publicat în 24.11.2025 la 17:00

Agresiunea Rusiei în Ucraina împiedică cooperarea în regiunea Mării Negre

„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..

publicat în 24.11.2025 la 14:45

Sindicatele organizează un protest pentru a cere „salarii decente” pentru sectorul public

Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..

publicat în 24.11.2025 la 14:00