Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Reparațiile la podul Giurgiu-Ruse încep în iulie

Fotografie ilustrativă
Foto: Asya Pencheva

Reparațiile preconizate pentru doi ani, la Podul Giurgiu-Ruse sunt așteptate în luna iulie, a anunțat Ministerul Turismului. 

Intențiile inițiale erau de a le demara în toamnă, după sezonul turistic de vară, dar din cauza stării critice a podului și a pavajului prăbușit, care creează un real pericol pentru cei care îl traversează, a fost necesară luarea unor măsuri urgente. 

Potrivit estimărilor Ministerului Dezvoltării Regionale, reparația Podului nu va îngreuna semnificativ traficul, întrucât acesta va fi reglementat prin semafoare, fără oprirea circulației, și va fi compensat și de timpul necesar pentru procesarea documentelor la trecerea frontierei. "Traficul se va desfășura etapizat pe una dintre benzile de circulație, în timp ce se vor efectua reparațiile la cealaltă. Se va lucra fără weekenduri, cu ore de lucru prelungite", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Violeta Koritarova, adăugând că legătura rutieră cheie cu România, nu a mai fost reparată de 70 de ani.

"Este important pentru noi ca organizarea traficului să fie cât mai ușoară în ciuda lucrărilor de renovare, deoarece turiștii români sunt cei mai numeroși în profilul traficului de turiști străini în Bulgaria", a declarat ministrul Turismului, Evtim Miloșev.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Nivelul Dunării în apropiere de Lom continuă să scadă, au apărut insule

Nivelul Dunării în apropiere de Lom continuă să scadă lent și astăzi a fost măsurat la 84 de centimetri deasupra nivelului mării, cu 1 centimetru mai puțin decât ieri, potrivit autorităților locale, citate de BTA.  Datorită nivelului scăzut al apei,..

publicat în 12.09.2025 la 09:30

România dorește accelerarea construcției unui nou pod către Bulgaria, în apropiere de Ruse

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov. Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe proiectele de transport și pe îmbunătățirea..

publicat în 12.09.2025 la 08:30

O nouă rută aeriană directă între București și Sofia, din 1 octombrie

Compania românească AnimaWings a anunțat lansarea unei rute aeriene directe între București și Sofia, care va deveni operațională începând cu 1 octombrie. Evenimentul de prezentare a avut loc aseară, la Ambasada Bulgariei din București, în prezența E.S..

publicat în 11.09.2025 la 11:30