Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

La Sofia începe primul festival de muzică corală sacră

Foto: Духовна хорова школа към храма „Света София

În zilele premergătoare marii sărbători creștine a Rusaliilor, Biserica Sfânta Sofia - Înțelepciunea lui Dumnezeu din Sofia găzduiește, în perioada 19-23 iunie, prima ediție a Festivalului de muzică corală sacră "Cântece din trei lun". 

Organizatorii sunt Uniunea Corală Bulgară și Catedrala Sfânta Sofia, cu sprijinul Sfintei Mitropolii din Sofia. La festival vor participa coruri bulgare din Sofia și din țară, care vor prezenta un program muzical bogat în lucrări pe teme spirituale. 

Deschiderea oficială a " va avea loc pe 19 iunie (miercuri), la ora 18.00, cu o slujbă solemnă de rugăciune și un concert al Corului mixt al Bisericii vechi "Sfânta Sofia - Înțelepciunea lui Dumnezeu", al Capelei Corale de tineret de la Școala Națională de Muzică "Lyubomir Pipkov" și al ansamblului "Credo", condus de Slavil Dimitrov.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

De la stânga la dreapta: prim-ministrul în exercițiu Dimitar Glavcev, președintele Rumen Radev și primarul Sofiei, Vasil Terziev

Pe 24 mai, Bulgaria își sărbătorește "Paștele spiritual”

"Numai cei care nu înțeleg costul devastării cauzate de ignoranță se pot teme de costul educației. Iluminismul, credința și cultura Bulgariei au clădit-o ca țară a spiritului și ne-au păstrat națiunea", a declarat președintele Rumen Radev la celebrarea..

publicat în 24.05.2024 la 13:15

Ziua Portilor Deschise la Mausoleul Familiei Gheorghiev din Cimitirul Bellu

Mormântul-mausoleu al fraților Evlogi și Hristo Georgiev din cimitirul Bellu din București, care are statut de muzeu, va fi deschis pentru public duminică, pe 2 iunie (duminică), a anunțat Ambasada Republicii Bulgaria pe pagina de Facebook. Orele de..

publicat în 24.05.2024 la 11:30
Ministerul Culturii

Peste 80 de artiști din diferite domenii au fost premiați în cadrul unei ceremonii la Ministerul Culturii

Peste 80 de artiști din diferite domenii artistice au fost premiați pentru contribuția lor la dezvoltarea culturii și spiritualității bulgare în cadrul unei ceremonii organizate la Ministerul Culturii. Printre cei premiați în ajunul zilei de 24..

publicat în 24.05.2024 la 10:30