Bulgaria este încă singura țară europeană care nu are un memorial al victimelor regimurilor totalitare. Atenția a fost din nou atrasă asupra acestui fapt rușinos, ca un ulcer netratat de mult timp pe corpul societății noastre, la 1 iunie, când sute de oameni s-au adunat pe insula Persin pentru a omagia victimele din lagărul de concentrare comunist Belene, oameni care au refuzat să se șteargă pe ei înșiși ca oameni de dragul supraviețuirii lor.

În ziua de cinstire a victimelor regimurilor totalitare, scriitoarea Teodora Dimova, ale cărei romane "Învinșii" și "Nu te cunosc" se adâncesc în trecutul recent al țării și în rănile pe care acesta le-a provocat, răni care au rămas deschise pentru că nimeni nu a fost condamnat, iar adevărul rămâne distorsionat, ne-a îndemnat să citim această pagină pentru a putea aborda explozia de ură, agresivitate, lăcomie, cinism, indiferență și apatie.

"De aproape 30 de ani se încearcă transformarea clădirilor de la situl 2 - situl principal al lagărului de concentrare de la Belene - într-un memorial, astfel încât oamenii din Germania, Polonia și alte țări să poată merge acolo pentru a-și prezenta omagiile", spune Teodora Dimova. "Dar există constrângeri administrative care pot fi depășite mai ales prin eforturile personale ale unor persoane și fundații cu aceleași intenții, al căror scop este de a păstra vie memoria. Nu mă îndoiesc că într-o zi își vor atinge obiectivele, dar, pe de altă parte, este dureros să urmărești la televizor modul în care mozaicurile și picturile de la Buzlugia sunt restaurate. Când văd astfel de lucruri, mă întreb de ce sunt imortalizate monumentele călăilor, în timp ce pentru clădirile în care atât de mulți oameni au suferit și au fost umiliți (de mâna lor) se pun obstacole. Dacă nu ar fi fost eforturile acestor fundații și ale acestor persoane de a organiza evenimente comemorative, ceea ce s-a întâmplat acolo ar fi fost uitat cu totul."|

Teodora Dimova explică faptul că victimele au fost neglijate odată cu politica generală din țară în perioada de tranziție:

"Bulgaria este singura țară din așa-numitul lagăr socialist în care nu a existat o de-comunizare", spune ea. "Nu am reușit să realizăm de-comunizarea la toate nivelurile și este vina noastră, a tuturor, că nu s-a făcut acest lucru. Pendulul a oscilat în cealaltă extremă - spre nostalgia și glorificarea trecutului."

Dar de ce a ales țara un alt drum, lăsând întredeschisă doar ușa spre trecut? De ce nu a existat suficientă energie civilă care să ducă la expunerea și condamnarea crimelor și a celor care le-au comis și să deschidă calea către un viitor diferit? Și dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, am mai fi fost atât de indiferenți la ultima porție de nume de slugi comuniste pe listele electorale și am mai povesti cu atâta drag poveștile de cocalar din vremea comunismului?

"Energia civică, consensul de la începutul anilor '90 au fost irosite și acum au dispărut", spune autorul. "Poate că narațiunea noastră despre trecut este greșită. Toate lucrurile menționate mai sus au găsit, din păcate, un teren fertil în Bulgaria, deoarece știrile false se răspândesc atât de ușor și oamenii le cred. Este un fapt bine stabilit că suntem centrul propagandei rusești și că aceasta afectează foarte puternic viața publică din țară, mai ales de la începutul războiului din Ucraina, suntem cu toții martori la asta."

Atitudinea pasivă a intelectualilor, a oamenilor cu poziție socială este, de asemenea, un teren fertil pentru semințele propagandei și răspândirea de știri false în țară. Teodora Dimova a dat ca exemplu Teatrul Royal Court din Londra, unde s-a specializat:

"Oamenii de acolo reacționează la cele mai mici cutremure din societate prin teatru, prin literatură care ajută oamenii să înțeleagă punctul în cauză. În această țară am avut parte de așa-numitul Proces de Renaștere (proces de asimilare forțată - n.r.), avem o moștenire teribilă, dar sunt atât de puține cărți și filme despre această perioadă. Se pare că există un fel de teamă - să nu vorbim despre trecut, să privim spre viitor. Dar trecutul are o legătură directă cu viitorul, iar dacă nu vindecăm această rană publică nu putem avansa spre Europa cu viteza pe care ne-am dori-o. Așadar, a vorbi despre trecutul comunist este din ce în ce mai imperativ dacă vrem să ne protejăm copiii. Altfel, ei riscă să devină victime ale aceluiași rău - cu o altă față."

Din nefericire, în manualele școlare există foarte puține lucruri despre trecutul nostru totalitar, mai spune Teodora Dimova. "În general, politica este de a nu vorbi despre traumele și atrocitățile comise, mai ales în primii ani după lovitura de stat comunistă din 9 septembrie 1944", adaugă ea.

Autoarea consideră că este nevoie urgentă de a discuta despre trecut pentru ca falia din societate să fie închisă, mai ales acum, când se desfășoară un război atât de aproape de țară. Dar în ce fel de limbaj ar trebui să aibă loc acest dialog dacă vrem ca vocea noastră să fie mai puternică decât agresivitatea, ignoranța, vulgaritatea pe care o vedem la tot pasul?

"Nu avem alte instrumente, doar cuvintele", crede Teodora Dimova. "Cunoaștem puterea pe care o dețin, sperăm într-o discuție calmă, fără insulte, fără răutate, fără răzbunare. Vrem să spunem poveștile acestor oameni, povestea acestui rău, pentru că, lăsând această memorie ascunsă, comitem pentru a doua oară o trădare, comitem asasinarea spirituală a victimelor."

Chiar dacă s-a pierdut atât de mult timp, Teodora Dimova crede că trebuie să păstrăm vie speranța, deși s-ar putea, într-o zi, să trebuiască să plătim prețul oportunităților irosite:

"Generațiile următoare ar putea plăti pentru omisiunea de care suntem responsabili și vinovați", mai spune ea. "Avem datoria de a vorbi și de a nu ceda în fața propagandei insidioase (să privim înainte, nu înapoi) a trădării și consecințelor pe termen lung ale acestui regim. Avem datoria de a duce treaba până la capăt". Ca să nu readucem trecutul la viață - astăzi, mâine, cândva în viitor, adaugă Teodora Dimova.

Tradus și postat de Milena Daynova

Fotografii: BTA, BGNES