Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

A doua ediție a Forumului de Studii Bulgare se desfășoară la Sofia

Foto: BGNES

Peste de 30 de cercetători din 12 țări participă la Forumul internațional de studiul al alfabetului chirilic, intittulat "Alfabet, limbă, identitate".

Evenimentul începe la Palatul Național al Culturii din Sofia pe 27 iunie, la inițiativa vicepreședintelui Iliana Iotova și cu sprijinul Ministerului Educației și al Programului științific național "Pentru dezvoltarea și promovarea studiilor bulgare în străinătate". 

Cercetători din Austria, Bosnia, Croația, Grecia, Irlanda, Italia, Moldova, Polonia, Slovacia, Serbia și Suedia își vor prezenta lucrările. De asemenea, profesori universitari și cercetări din Sofia, Plovdiv, Veliko Târnovo, Shumen și Blagoevgrad vor avea cuvântul. 

Primul astfel de forum a avut loc în 2022 sub titlul "Și noi am dat ceva lumii". De această dată, accentul va fi pus pe relația dintre limba bulgară, conservarea acesteia și identitatea națională.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premiile bulgărești de arhitectură pentru 2024

Noua Piață a fermierilor din Blagoevgrad și reconstrucția Halelor Centrale din Sofia au primit marile premii în cadrul concursului "Premiile arhitecturii bulgare pentru 2024", organizat de Camera Arhitecților.  Competiția s-a desfășurat pe două categorii..

publicat în 20.09.2024 la 13:00

Festivalul internațional de folclor "Mare de ritmuri" va răsuna la Balcik

Festivalul Internațional de Folclor „Mare de ritmuri” va avea loc începând de astăzi până pe 23 septembrie, în pitorescul oraș Balchik de la Marea Neagră. Peste 1200 de artiști și interpreți s-au înscris pentru a participa la festival, care are..

publicat în 20.09.2024 la 11:30

Peste 80 de meșteșugari se prezintă la un festival al meșteșugurilor din Veliko Târnovo

Un festival de șase zile al meșteșugurilor din Veliko Târnovo marchează începutul festivităților care marchează cea de-a 116-a aniversare a independenței Bulgariei, care este sărbătorită pe 22 septembrie, informează corespondentul BNR Zdravka..

publicat în 18.09.2024 la 10:00