Consiliul Atlantic din Bulgaria a făcut apel la toți "parlamentarii cu orientare euro-atlantică" să sprijine cabinetul GERB- SDS propus. Documentul de poziție al Consiliului afirmă: "Dacă cei de "Continuăm Schimbarea - Bulgaria democrată" nu doresc să voteze pentru cabinetul propus, ei pot face posibilă alegerea acestuia prin neparticiparea la vot".
Liderul celui mai mic grup parlamentar al partidului "Măreție", Nikolai Markov, s-a retras din partid. "Începând de astăzi, îmi suspend participarea la toate întâlnirile cu publicul organizate de partidul "Măreția". Fac apel la adepții și simpatizanții mei să răspândească în toate localitățile, în țară și nu numai, că „Măreție” este numai și numai domnul Ivelin Mihailov și grupul său pseudoeconomic de oameni de paie și dependenți", a scris Markov pe Facebook.
Președintele Rumen Radev a înmânat drapelul național participanților la cea de-a 34-a Expediție Bulgară în Antarctica. În cadrul ceremoniei desfășurate în Sala Stemei de Stat, drapelul a fost primit de conducătorul misiunii și decanul cercetărilor bulgare..
Parlamentul a adoptat definitiv modificările la Legea apărării. Acestea extind posibilitățile de declarare a stării de urgență și de activare a forțelor armate. Se introduce posibilitatea de a folosi arme împotriva dronelor în timpul pazei și apărării..
Astăzi, la Sofia, are loc o conferința internațională Regional Defence Summit 2025. Evenimentul reunește miniștri ai apărării, reprezentanți ai Uniunii Europene și ai NATO, lideri din industrie, investitori și inovatori care propun soluții tehnologice de..