Ludogoreț, campioana Bulgariei la fotbal, s-a impus cu 2-0 în fața bielorușilor de la Dinamo Minsk, într-un meci din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Din cauza războiului din Ucraina, al doilea meci se va juca în Ungaria, pe 31 iulie.
Bernard Tekpetey a deschis scorul în minutul 9 al partidei. Chiar în finalul primei reprize, Todor Nedelev și Ivailo Ciocev, prin mai multe pase duble, au reușit să surprindă apărarea oaspeților. Nedelev s-a aflat față în față cu portarul oaspeților, însă jucătorul bulgar a fost faultat, iar arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă de la 11 metri. Nedelev a marcat și în minutul 44 al meciului rezultatul a fost 2:0. În repriza a doua, bulgarii au mai ratat câteva ocazii de a marca.
Campioana Bulgariei, „Ludogoreț”, a pierdut cu 2:3 în deplasare la „Young Boys”, într-un meci din etapa a treia a fazei grupelor din Liga Europa. Petar Stanič a deschis scorul pentru bulgari în minutul 26, însă gazdele au egalat chiar înainte de pauză,..
Snowboarderița Malena Zamfirova, recent desemnată cel mai bun tânăr sportiv al Europei, a obținut un nou succes internațional, relatează BGNES. Cu voturile fanilor de pe toate continentele, sportiva bulgară a triumfat în Cupa Mondială virtuală FIS..
Sofia va găzdui meciurile echipei naționale de volei a Bulgariei în faza grupelor Campionatului European de Volei Masculin 2026. Decizia a fost luată de consiliul de administrație al Federației Bulgare de Volei în cadrul unei ședințe extraordinare...