Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

O masă lungă de 60 de metri a adus împreună vecini și cetățeni în Sofia

Foto: BTA

O masă lungă de 60 de metri a adus împreună vecini și cetățeni în Sofia
„Adu mâncare. Cunoaște-ți vecinul”, e mott-ul sub care primăria sectorului Oborishte din Sofia a organizat sâmbătă evenimentul numit ”Marea Masă”, care a închis pentru mașini o stradă centrală a orașului, Str. Ekzarh Yosif. 
Masa lungă de 60 de metri a adus împreună vecini, dar și oaspeți și turiști. Pe lângă masă, conversațiile, muzica și dansul au animat atmosfera. 
La eveniment a participat și caravana „Hrană pentru gânduri”, care oferă alimente din Siria, Ucraina și Afganistan, locurile de origine ale refugiaților din Bulgaria. Printre organizatorii voluntari s-a numărat Hester Gartrell din Londra. Ea lucrează în Sofia de 4 ani. „Inițiativa este foarte bună, ar trebui să începem să vorbim cu vecinii noștri despre mâncare pentru că este un subiect lipsit de conflict și apoi să vorbim despre lucruri mai dificile”, a declarat Gartrell pentru BTA. "Sofia este un oraș foarte frumos. Este foarte important pentru mine să fac parte din societatea civilă și să nu trăiesc doar în apartamentul meu”, a adăugat ea.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Docent Anghel Kunchev

Se așteaptă ca epidemia de gripă să atingă punctul culminant în Bulgaria, la începutul lunii februarie

„ Metapneumovirusul nu este nou și nu provoacă boli grave. Se observă deja o scădere a incidenței în China, unde nu existat decese” , a declarat inspectorul sanitar șef de stat Docent Angel Kunchev.  „ Înțeleg sensibilitatea publicului față de..

publicat în 08.01.2025 la 11:30

Bilet verde pentru transportul public în Sofia timp de două zile, din cauza aerului poluat

După zile la rând în care s-a raportat depășirea particulelor fine în aerul din Sofia, ca măsură de rezolvare a problemei, municipalitatea din Sofia a introdus un bilet verde în valoare de 1 BGN pentru călătoria cu transportul public, precum și parcarea..

publicat în 08.01.2025 la 09:30

Vreme însorită în vestul și centrul Bulgariei

Miercuri, vremea în vestul și centrul Bulgariei va fi predominant însorită. Vor fi înnorări semnificative în regiunile cele mai sud-estice. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 1°C și 4°C, mai ridicate în estul Bulgariei, pentru Sofia în jur..

publicat în 07.01.2025 la 17:45