Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Artistul român Saddo va fi oaspete la festivalul Pictoplasma din Varnа

Foto: BTA

Raul Oprea este mai cunoscut sub pseudonimul său artistic Saddo. Cu expoziții personale sau de grup în Germania, Thailanda, SUA și Danemarca, Saddo a decorat pereți în cadrul unor proiecte majore de street art pe 3 continente. Artistul român a fost invitat să participe la cea de-a doua ediție balcanică a festivalului de design Pictoplasma, care va avea loc între 6 și 8 septembrie la Varna.


"Nu știam că există o ediție balcanică, știam originalul de la Berlin de când am locuit acolo în 2008. Am admirat întotdeauna acest festival și m-am bucurat că se întâmplă în Balcani”, a declarat Saddo pentru BTA. "Va avea loc o discuție în care voi prezenta evoluția mea ca artist, de când am absolvit la Cluj și am făcut street art, până în prezent.

Voi avea un workshop în colaborare cu Habitat Pottery”, adaugă artistul.
Întrebat de ce desenează cu două mâini, acesta spune: „Întotdeauna am preferat să desenez sau să scriu cu mâna stângă, dar la școală profesorii m-au «corectat» și m-au pus să scriu cu mâna dreaptă. Așa că scriu cu dreapta, dar mi-am păstrat impulsul inițial de a face lucrurile cu stânga”.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Camioanele trebuie să aștepte 30 de ore pentru a traversa Podul Prieteniei spre România

Coada de camioane din zona punctului de trecere a frontierei Podul Prieteniei de lângă Ruse este lungă de doi kilometri. Restul camioanelor de mare tonaj așteaptă în principal în zona de parcare tampon. Timpul de ședere acolo este de aproximativ 30 de..

publicat în 26.08.2024 la 14:45

Continuă buna cooperare între poliția rutieră bulgară și română

O întâlnire de lucru de două zile între experți ai unităților de poliție rutieră din cele două țări, găzduită de polițiștii români, a confirmat utilitatea tradiției de 13 ani de colaborare. Delegația bulgară a fost condusă de comisarul Dimitar Michev,..

publicat în 22.08.2024 la 09:30
Ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev

Durankulak este principalul punct de trecere a frontierei pentru turiștii români

”Există posibilități de a mări benzile de circulație la punctul de trecere a frontierei Durankulak”, a declarat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev, la Nova TV.  El a precizat că este vorba doar de un plan conceptual, dar se poartă..

publicat în 19.08.2024 la 12:30