Europa creștină este vie și încercările de a o de-creștiniza și dezumaniza nu vor reuși, se arată în poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. "Toată creștinătatea a fost stânjenită și ofensată de spectacolul de la deschiderea celei de-a XXXIII-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară din Franța. Imaginile artistice prezentate - indiferent de motivele declarate de organizatori - contrazic și sunt complet incompatibile cu moralitatea creștină, evanghelică, cu viața spirituală creștină, dar și cu bunul simț, cu dreptul natural al omului, cu criteriile estetice europene vechi de secole, precum și cu idealul clasic de frumusețe - minte sănătoasă într-un corp sănătos, încorporat în ideea Jocurilor Olimpice", se arată pe site-ul Sfântului Sinod. "Calea poporului nostru este calea europeană, dar noi suntem pentru o Europă creștină care își respectă istoria și rădăcinile", se mai arată în poziție.
Sute de credincioși din toată țara s-au adunat la Mănăstirea Bacikovo pentru a lua parte la tradiționala procesiune liturgică cu icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Procesiunea a început la ora 8 dimineața, însoțită de sunetul clopotelor și..
În Săptămâna Luminată îi slăvim pe Sfinții Apostoli și pe Fecioara Maria În a doua zi după Paști începe Săptămâna Luminată.Este numită astfel datorită luminii pe care Învierea lui Hristos o aduce în lume. Conform tradiției ortodoxe, este o perioadă în..
Patriarhul Daniil a celebrat un serviciu divin pentru așa-numita a doua Înviere a lui Hristos în biserica Sfânta Nedelea din Sofia Patriarhul Daniil îi salută pe bulgari cu „Hristos a Înviat” La liturghia festivă, au fost cântate texte din..