Propunerea cabinetului interimar ca fostului ministru comunist Gheorghi Iordanov să i se acorde ordinul „Stara Planina” pentru merite în domeniul culturii și artei a provocat tulburări în sala de plen.
Într-o declarație de la tribuna Parlamentului, deputatul Atanas Atanasov de la PP-DB a făcut o încercare de a reaminti legea adoptată în 2000, care a declarat regimul comunist criminal. Deputații BSP conduși de președintele grupului său parlamentar, Borislav Guțanov, l-au înconjurat însă pe deputat, întrerupându-l, iar ședința a fost suspendată temporar.
„Democrația înseamnă, de asemenea, să fii tolerant cu adversarul”, a comentat Atanas Atanasov. Potrivit acestuia, cetățenii ar trebui să aibă o evaluare corectă a ceea ce s-a întâmplat în cei 45 de ani în care au fost ruinate destine, au fost emise peste 2 000 de condamnări la moarte și a fost impus un regim totalitar cu un singur om. El a făcut apel la GERB-SDS să se distanțeze de prim-ministrul Dimitar Glavcev, care a fost deputat și președinte al Adunării Naționale din partea grupului lor parlamentar.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat că prim-ministrul și ministrul culturii ar trebui să-și schimbe imediat decizia. „În același timp, vreau ca generalul Atanasov să se distanțeze de nepoții de la Securitatea Statului, care conduc Sofia, pentru că dacă nu ar face-o, ar părea că există două standarde”, a adăugat el.
Pentru prima dată în cei 40 de ani de istorie ai spectacolului audio-vizual „Țarevgrad Târnovo – Sunet și lumină”, pe dealul Țareveț din Veliko Târnovo vor fi proiectate ambele sale versiuni în aceeași zi, au anunțat reprezentanții serviciului de presă al..
Astăzi, la Sofia, va avea loc cea de-a cincea ediție a Global Women Leaders Forum. Organizatorul evenimentului este Consiliul Femeilor în Afaceri din Bulgaria. Tema din acest an – „O lume care se schimbă rapid și intens. Femeile ”la volan” – plasează..
„De astăzi nu va mai exista un primar interimar al orașului Varna – funcția va fi exercitată de primarul ales legal, Blagomir Koțev”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă adjunctul său, Pavel Popov. Potrivit acestuia, chiar dacă se află în arest,..
Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul..
Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite..
Un model de yacht electric creat în Bulgaria a obținut recunoaștere internațională, calificându-se în finala prestigioaselor The Gussies Electric Boat..