Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Comisia Europeană cere clarificări cu privire la interzicerea „propagandei” LGBTQ+ în școlile bulgare

Foto: BGNES

Comisia Europeană cere clarificări cu privire la interzicerea „propagandei” LGBTQ+ în școlile bulgare

Comisia Europeană i-a cerut ministrului bulgar al educației, Galin Țokov, informații suplimentare cu privire la legea, adoptată de parlament, care interzice „propaganda” LGBTQ+ în școlile bulgare. Ministrul Țokov are la dispoziție două săptămâni pentru a răspunde, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după care Comisia „va analiza dacă legislația este aliniată cu legislația UE”. Comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, a trimis pe 13 august o scrisoare ministrului educației, Galin Țokov, pe această temă. La începutul lunii august, în două lecturi în aceeași zi, Adunarea Națională bulgară a aprobat amendamentele la legea învățământului preșcolar și școlar, prezentate de partidul naționalist Renaștere.

CE este a doua instituție europeană care a reacționat la noile texte. În urmă cu o săptămână, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Michael O'Flaherty, l-a îndemnat pe președintele Rumen Radev să pună veto legii, însă aceasta a fost promulgată pe 15 august.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria trece la ora de vară în ultima duminică din martie

La 30 martie 2025, Bulgaria trece la ora de vară, a anunțat Institutul bulgar de metrologie, potrivit agenției bulgare de presă BTA. Pe 30 martie, la ora 3 dimineața, ceasurile trebuie să fie date înainte cu o oră. Țara a trecut la ora standard pe 27..

publicat în 11.03.2025 la 15:30

Miro dedică melodia ”Spune-mi o poveste” compatrioților săi care trăiesc departe de Bulgaria

”Spune-mi o poveste” este titlul celui mai recent cântec al lui Miro, pe care îl dedică tuturor compatrioților care sunt departe de Bulgaria. ”Cântecul este despre iubire și apartenență, pe care timpul și distanța nu le pot schimba. Îl dedic miilor de..

publicat în 11.03.2025 la 13:15

Se ia în considerare introducerea unei amenzi pentru cei care folosesc telefonul mobil pe trecerea de pietoni

Cetățenii care traversează pe trecerea de pietoni cu telefonul mobil în mână, ar putea fi amendați, prevăd unele modificări legislative. Potrivit insp. Lachezar Bliznakov de la Poliția rutieră, sancțiunea se va aplica atât celor care vorbesc, cât și..

publicat în 10.03.2025 la 10:30