Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

PP introduce un proiect de lege pentru abrogarea definiției orientării sexuale netradiționale

Foto: BGNES- arhivă

„Continuăm Schimbarea” va depune săptămâna viitoare un proiect de modificare a Legii educației preșcolare și școlare pentru abrogarea definiției recent adoptate a orientării sexuale netradiționale. Textele votate interzic propaganda în sistemul de învățământ a ideilor legate de orientarea sexuală netradițională și definirea identității de gen alta decât cea biologică.

Potrivit partidului, odată cu modificarea legii, începe un proces periculos către fascism în Bulgaria. „Prin acțiuni în parlament, vom contracara lista neagră a profesorilor bulgari", se arată în poziția PP.

Între timp, s-a aflat că Procuratura regiunii Varna s-a autosesizat cu privire la lista publicată de organizația locală a formațiunii „Renașterea” cu numele a 26 de profesori care s-au declarat împotriva modificării legii. „Insistăm să ni se garanteze că aceste persoane nu vor face propagandă ilegală împotriva copiilor din Varna! Părinții pot cere explicații de la directorii școlilor în care parazitează astfel de genederi”, a scris partidul într-o postare pe rețelele de socializare care a fost ulterior ștearsă.

Potrivit PP, nu există propagandă în școli și orice conținut care ajunge la elevi este aprobat mai întâi de Ministerul Educației.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

100 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale Sfântul Alexandru Nevski

100 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale Sfântul Alexandru Nevski Acum exact 100 de ani, pe 12 septembrie 1924, a fost sfințită Catedrala Sfântul Alexandru Nevski. Templul a fost construit cu donații publice „în semn de recunoștință față de..

publicat în 12.09.2024 la 16:15

Severin Gheorghiev - Va Ploua

La sfârșit de vară, Severin Gheorghiev prezintă cea mai recentă piesă a sa, Va Ploua. Aceasta este a doua melodie a lui Severin. El este cunoscut ca participant la cel mai recent sezon al concursului reality bulgar de cântat ''The Voice of Bulgaria'' ...

publicat în 12.09.2024 la 14:00

Mașini retro din parcul auto al Serviciului de Protecție, la Muzeul Național de Istorie

Mașini clasice de înaltă clasă reprezentativă din parcul auto al Serviciului Național de Protecție vor fi prezentate de Muzeul Național de Istorie, de astăzi până pe 15 septembrie.  Expoziția este organizată cu ocazia aniversării a 145 de ani de la..

publicat în 12.09.2024 la 10:30