Douăzeci de artiști vor lua parte la Lucky Hunt Sofia Graffiti Festival pe 14 și 15 septembrie. Aceștia vor stropi peste 1000 de metri pătrați în Sofia. Evenimentul este dedicat animalelor de companie și mașinilor clasice, spun organizatorii - echipa Sofia Graffiti Tour în colaborare cu Fundația Lucky Hunt, care ajută în mod activ sute de câini, pisici, ponei, măgari și alte animale fără adăpost aflate în dificultate.
Intrarea la toate evenimentele festivalului este gratuită. Programul de duminică include un atelier de creație condus de artista Elena Mișeva la ora 14.00. Ea va demonstra tehnici de acuarelă, astfel încât fiecare să își poată picta animalul preferat.
În plus față de tradiționalele graffiti pe pereți, în acest an maeștri renumiți ai artei stradale vor transforma un Porsche 911 clasic în fața publicului. Evenimentul va avea loc pe strada Basarabia 108A, între orele 10.00 și 18.00.
În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden Todorov Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer. “Ne aflăm astăzi aici pentru a-l..
În toamna acestui an, Sofia va deveni epicentrul operei mondiale, găzduind prestigiosul concurs Operalia între 20 și 26 octombrie 2025 . Evenimentul, considerat echivalentul Jocurilor Olimpice pentru muzica clasică, este organizat de celebra soprană..
Maria Bakalova își continuă ascensiunea la Hollywood și va juca rolul principal alături de legendarul Sylvester Stallone în thrillerul de acțiune „My Masterpiece” ( „Capodopera mea” ), anunță IMDB. În acest nou proiect, actrița va interpreta un asasin..
În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden..