Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ministrul Educației, Galin Țocov, salută elevii, profesorii și părinții la începutul noului an școlar

Galin Țocov
Foto: BTA

În prima zi de școală, ministrul interimar al Educației și Științei, profesorul Galin Țocov, i-a salutat pe directorii, profesorii și specialiștii în educație din unitățile de învățământ, pe elevii și studenții de clasa I și pe părinți. Numind această zi o sărbătoare a cunoașterii, ministrul Țocov a declarat că, la școală, copiii acumulează cunoștințe, dar se și formează ca oameni. De aceea, „cea mai importantă sarcină a sistemului de învățământ este de a-i învăța să fie oameni buni, o misiune pe care generații de pedagogi bulgari au îndeplinit-o cu abnegație și dedicare”, a spus ministrul Țocov, care s-a adresat în continuare copiilor, spunându-le că nu trebuie să înceteze niciodată să viseze și să formeze prietenii și să nu uite niciodată că la școală pot găsi înțelegere și sprijin. Ministrul educației s-a adresat, de asemenea, școlilor bulgare din străinătate „care, prin cunoaștere, ajută mii de copii în visele lor și în păstrarea vie a memoriei Bulgariei”. „Astăzi sărbătorim împreună pentru că Bulgaria este oriunde bate cel puțin o inimă bulgară”, a declarat Galin Țocov.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei ani mai târziu - despre războiul din Ucraina, pace și viitor

În urmă cu exact 3 ani, pe 24 februarie 2022, a început invazia Rusiei în Ucraina - un eveniment care a trezit Europa la 77 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a pus sub semnul întrebării unul dintre principalele obiective ale UE..

publicat în 24.02.2025 la 20:00
Poză: MAE Bulgar

Ministerul de Externe al Bulgariei: Nu pot exista negocieri privind Ucraina fără Ucraina și UE

Ucrainei trebuie să i se ofere garanții de securitate fiabile și stabile ca o condiție indispensabilă pentru o pace durabilă, se arată într-o poziție oficială a Ministerului bulgar de Externe cu ocazia împlinirii a 3 ani de la „războiul total neprovocat..

publicat în 24.02.2025 la 13:15

Premierul l-a felicitat pe Friedrich Merz și CDU/CSU pentru victoria electorală din Germania

Premierul Rosen Zhelyazkov i-a felicitat pe rețeaua de socializare X pe conservatorii germani din CDU/HSU și pe liderul acestora, Friedrich Merz, pentru „victoria electorală impresionantă”. Prim-ministrul a declarat că, după alegerile pentru un nou..

publicat în 24.02.2025 la 08:30