Irina Florin, care a apărut pe scena muzicii bulgare la începutul anilor 1980, a devenit una dintre icoanele genului pop bulgăresc în anii 1990. Ultimul ei cântec, intitulat Mai Aproape, spune din nou o poveste despre dragoste. Cântecul combină un sunet modern cu voci suave, melodice.
Jeni Geambazova este autoarea muzicii cântecului. Aranjamentul este realizat de Dimitar Karnolski și Magomed Aliyev (Maga). Dara Ekimova și Vanya Ștereva au scris versurile împreună cu Irina însăși.
”Acest cântec este despre cineva care te înțelege mai bine decât oricine altcineva. Într-o lume în care ne regăsim adesea singuri, cel mai valoros lucru este să îl găsești pe cel care îți poate da un sentiment de acasă, sens și putere'', a spus Irina Florin.
”Mai Aproape este un cântec la care am început să lucrez în urmă cu un an. Pentru că am călătorit foarte mult, versurile au durat ceva mai mult decât mă așteptam. În rest, eu intru în studio și cânt foarte repede, dar procesul de post-producție este foarte lung și ne-a luat poate 2-3 luni. Mesajul acestui cântec nu trebuie luat doar la propriu ca Mai Aproape. Ideea a fost să simțim sugestia și mesajul mai precis - că ar trebui să fim mai aproape de noi înșine''.
Una dintre cele mai populare trupe din Bulgaria, Signal, a anunțat încă două concerte din proiectul său de succes „Signal Symphonic”. Demarat în 2018, după o pauză impusă de pandemie, în acest proiect veteranii muzicii rock bulgare continuă să îmbine..
Proiectul ”Artiști Cântăreți” al producătorului Igor Markovski a prezentat deja cea de-a 41-a melodie din cadrul său cu titlul Am Știut de Mult Timp. Piesa cuprinde vocile cântăreței Maia Iordanova și a compozitorului Momcil Kolev, care a scris muzica...
Vara intră astăzi în sălile de clasă, odată cu zâmbetele copiilor. Prima zi de școală este întotdeauna emoționantă - atât pentru cei mici, care trec pentru prima dată pragul școlii, cât și pentru cei mari, care își amintesc cu drag de acele vremuri magice...