După numărarea a 100% din protocoalele electorale a reieșit că partidul Măreție are un rezultat de 3,999% din voturi cu 4% necesare pentru a intra în parlament. Partidul va contesta rezultatele alegerilor. Asta a declarat pentru Radioul Național Bulgar (BNR) Ivelin Mihailov de la partid. „Avem oameni la ”Serviciul de Informație” (compania care procesează rezultatele alegerilor - n.r.), care după încheierea zilei alegerilor au început să ne spună că șterg voturi pentru Măreție. Nu pot să spun despre sursele mele, pentru că atunci oamenii au probleme”, a declarat Mihailov.
Sunt necesare 29 de voturi pentru ca Măreție să atingă bariera de 4 procente. Ca răspuns la întrebarea dacă există un motiv pentru anularea alegerilor, vicepreședintele CEC, Rosița Mateva, a declarat că acest lucru depinde de Curtea Constituțională în cazul în care primește o contestație.
Datele de până acum nu sunt finale, iar rezultatele oficiale vor fi clare după reintroducerea datelor în CEC. Rezultatele finale și distribuirea mandatelor vor fi anunțate până la 31 octombrie.
Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..
La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..
O țară aflată în centrul civilizațiilor antice, ale cărei situri istorice se află printre coastele Mării Negre de rang mondial și stațiunile de schi din Cupa Mondială acoperite de zăpadă, Bulgaria oferă o mulțime de atracții turistice în cei 111 000 de..
Din 1 decembrie până la sfârșitul lunii februarie, șoferii care circulă cu mașini vechi prin centrul Sofiei sunt pasibili de o amendă cuprinsă între 25 și..
Un eveniment internațional dedicat politicii europene privind planeta durabilă și schimbărilor climatice, va avea loc astăzi la Universitatea St. Kliment..
Academia Bulgară de Științe va avea pentru prima dată o femeie președinte - este vorba de Evelina Slavcheva, membru-corespondent, care a fost aleasă..