Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara Planina” ar putea fi acordată liceului românesc. Potrivit unei analize a Ministerului Educației și Științei, facilitățile pot găzdui liceul românesc și există posibilități de extindere a acestuia pe termen lung. Problema relocării școlii a fost deja discutată cu ambasadorul vecinului nostru din nord, Brândușa-Ioana Predescu. Alte opțiuni pentru găzduirea școlii într-o clădire proprietate municipală vor continua să fie discutate. Consiliul școlar și părinții vor avea ultimul cuvânt pentru a alege cea mai bună opțiune.
Până la 31 iulie 2025, liceul românesc Mihai Eminescu va putea folosi clădirea Școlii Gimnaziale 29 Kuzman Șapkarev, amintește BTA.
Observațiile Asociației bulgare a proprietarilor de terenuri agricole arată că prețul terenurilor agricole din Bulgaria este în scădere, a declarat președintele acesteia Evghenie Orașakov pentru Radioul Național Bulgar. Potrivit acestuia, scăderea în..
Începând cu 9 ianuarie 2025, fiecare călător care dorește să ajungă cu mașina la Terminalul 2 al Aeroportului Sofia va trece prin sisteme de bariere care înregistrează plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor. Acest lucru a fost anunțat de operatorul..
În 2024, bulgarii au folosit în mod activ motorul de căutare Google pentru a se informa despre subiecte care reflectă ceea ce se întâmplă în lume și în această țară. Sportivii bulgari au demonstrat încă o dată că pot inspira și trezi mândria națională...
Nu am comis nicio infracțiune, acesta este un atac politic, a declarat copreședintele Continuăm Schimbarea (PP), Kiril Petkov, înainte de a intra în..
Bulgaria a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de includere în programul Visa Waiver al SUA, a declarat..
Municipalitatea din Sofia și Academia Bulgară de Științe vor crea un registru al persoanelor fără adăpost din Sofia. Inițiativa aparține Institutului de..